Etapa #9 a play-off-ului SuperLigii României ne propune încă un meci cu miză pentru locul trei din clasament, poziție care duce direct în preliminariile Conference League, fără emoțiile barajului.
Pentru CFR, chiar și un rezultat de egalitate ar alunga orice emoție, în timp ce pentru Dinamo, singura variantă pentru a mai spera la podium este victoria. Chiar dacă îi înving pe ardeleni astăzi, Dinamo are nevoie de rezultate favorabile și în ultima etapă.
- Sunt zvonuri din ce în ce mai multe despre plecarea lui Pancu de la CFR la Rapid, iar fostul atacant și-ar dori să lase echipa ardeleană pe loc de Europa, chiar pe podium, mai ales că, atunci când a preluat-o, CFR era mai aproape de retrogradare decât de play-off
Echipe probabile
- Dinamo: Epassy - Sivis, Boateng, Stoinov, Țicu - Gnahore, Cîrjan, Soro Armstrong, Pușcaș, Musi
- CFR Cluj: Popa - Braun, Sinyan, Ilie, Camora - Muhar, Keyra, Korenica - Biliboc, Zahovic, Cordea
Dinamo are, alături de “U” Cluj, cel mai bun atac din play-off, cu 12 reușite. În primul meci de play-off jucat la Cluj, a fost egalitate, scor 1-1.
Casele de pariuri o dau favorită la victorie pe Dinamo, cu o cotă de 2.37. Egalul este cotat cu 3.30. CFR are o cotă de 3.45 la victorie.
În ultimele 10 confruntări directe, CFR Cluj o conduce pe Dinamo cu 5-1. Pancu l-a întâlnit de două ori pe Kopic în meciuri directe, iar antrenorul român are 1-0.
George Pușcaș a marcat primul său gol la Dinamo, etapa trecută, în partida cu FC Argeș, meci câștigat de “câini” cu 2-1.
Sugestia Sport.ro: Pază sau final X.