EXCLUSIV Ciprian Marica e convins: ”Aici va fi testul pe care-l va da Pintilii, cu sau fără licență”

Ciprian Marica FCSB mihai pintilii Superliga Ciprian Marica
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 10 Ianuarie 2023, 11:36
Data actualizarii: Marti 10 Ianuarie 2023, 11:37

Ciprian Marica știe care va fi marea ”provocare” a lui Mihai Pintilii ca antrenor al celor de la FCSB.

După ce Nicolae Dică (42 de ani) și-a dat demisia, Mihai Pintilii a avut rolul de ”interimar”, după care a fost păstrat la echipă, datorită relației bune pe care o are cu vestiarul. 

Ciprian Marica: ”Aici va fi testul pe care-l va da Mihai Pintilii”

„Eu aș vrea să spun două lucruri. Faptul că e pe placul jucătorilor, e foarte bine. Dar jucătorilor nu le place munca, le place să se joace. Miuțe, activități cu mingea în special. Nu merge doar cu voie bună, ai nevoie de muncă. Atunci când îl pui pe jucător să muncească, nu mai ești așa de simpatic. Echilibrul ăsta de care îți vorbesc, între voie bună, atmosferă, băiat bun... ai nevoie de muncă serioasă și de anduranță. 

Cu voia bună se plictisesc și de cinci contra doi, și de miuțe, și intervine antrenorul din tine. Pe termen lung, mă întorc la Campionatul Mondial, unde am văzut că fără forță, fără anduranță, nu poți să ajungi acolo. Pintilii este un antrenor, chiar dacă fără acte, care reușește să fie pe placul jucătorilor. 

E cazul lui Șumudică, avea entuziasmul ăsta la început. Aici va fi testul pe care-l va da Pintilii. Va reuși să ducă această luptă de anduranță, să fie dur, și sever? Prietenia are rolul ei, dar până la un punct. Aici va fi testul pe care-l va da Pintilii, cu sau fără licență”, a spus Ciprian Marica, la emisiunea Ora Exactă în Sport.

Recent, Mihai Stoica a anunțat că Leo Strizu nu este sigur dacă va rămâne în funcția de antrneor principal și din partea a doua a sezonului, astfel că FCSB va trebui să caute un antrenor care deține o licență PRO. Strizu a bifat șase meciuri ca ”principal” la FCSB. A reușit să câștige cinci dintre acestea, iar singura înfrângere a fost în derby-ul cu CFR Cluj, scor 0-1.

FCSB este pe locul trei în Superliga României, cu 38 de puncte, la egalitate cu Rapid și Universitatea Craiova, după 21 de etape. În primul meci din 2023, vicecampioana se va deplasa la Sibiu pentru duelul cu Hermannstadt.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!