Universitatea Craiova s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Crețu (minutul 75) și Ștefan Baiaram (minutul 80), într-un meci în care ploieștenii au avut o singură mare ocazie, o bară în prima repriză.

Ciobotariu a pus degetul pe rană

Antrenorul "lupilor galbeni" a explicat că echipa sa a fost destabilizată de schimbările făcute de olteni în ultimul sfert de oră. El a acuzat o lipsă de curaj în momentele cheie.

"Acolo ne-au dezechilibrat, în minutul 75-76. Și prin schimbările pe care ei le-au făcut. Am anticipat că vom întâlni o echipă bună, cu calitate. Păcat că nu am avut personalitatea necesară de a păstra mai mult balonul în acele minute. Am cedat ușor posesia.

Am avut momente bune de joc pe faza defensivă, pe ofensiv nu am arătat bine deloc. Am avut o singură ocazie de a marca, la o fază fixă. Foarte puțin. Dacă vrem să câștigăm puncte în deplasare, mai ales la o echipă cum e Craiova, trebuie să le pui probleme și să marchezi", a punctat Ciobotariu.

În final, Liviu Ciobotariu a recunoscut că rezultatele negative au adus o stare de frustrare: "Evident că se simte o stare de îngrijorare. Noi trebuie să scoatem echipa din acest impas. Nu ne pot ajuta suporterii, care sunt alături de noi tot timpul. Nu pot veni să joace. Ei ne încurajează, dar ne pare rău că îi dezamăgim de fiecare dată. Le înțeleg frustrarea. Ar trebui cel puțin din punct de vedere al atitudinii să dăm mai mult", a încheiat antrenorul Petrolului.