Daniel Dumbrăvanu (23 de ani) evoluează pe postul de fundaș central și este internațional moldovean. În cursul zilei de joi, ardelenii au oficializat transferula acestuia.
În ultimii ani, fundașul a evoluat pentru mai multe echipe din Italia, printre care Genoa și SPAL. Pentru ”Grifon” a evoluat chiar și la prima echipă, într-un meci de Coppa Italia.
CFR Cluj a mai transferat un jucător
„Suntem bucuroși să vă anunțăm că Daniel Dumbrăvanu, internațional moldovean în vârstă de 23 de ani, este noul nostru fundaș central!
Dumbrăvanu și-a început cariera la formația moldovenească Zaria Bălți, alături de care a jucat în preliminariile Europa League. La doar 17 ani, a făcut pasul spre fotbalul italian, fiind transferat de Genoa. A evoluat constant pentru gruparea U20 a clubului și a debutat în tricoul echipei mari în Cupa Italiei, într-un meci cu Juventus. În Italia, a mai evoluat pentru Pescara, Lucchese, Siena, SPAL și Messina, iar pe parcursul carierei a mai îmbrăcat tricoul formației APOEL, din Cipru.
🇲🇩 La nivel internațional, Daniel a evoluat pentru reprezentativele de tineret ale Republicii Moldova și are 6 selecții la echipa națională de seniori. A fost titular și integralist în ultimul meci oficial, împotriva Italiei, din preliminariile pentru Campionatul Mondial.
Îi dorim mult succes și cât mai multe reușite alături de clubul nostru!”, a transmis CFR Cluj.