EXCLUSIV Ce șanse are Dinamo să dea lovitura verii pe piața transferurilor

Dinamo Lazio Stefan Radu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 18 Iunie 2023, 21:47
Data actualizarii: Duminica 18 Iunie 2023, 21:48

După ce și-a anunțat retragerea din fotbal, Ștefan Radu (36 de ani), fundașul român care a scris istorie la Lazio, ar fi fost ofertat pentru o revenire la Dinamo.

Radu a jucat foarte puțin în ultimele două sezoane, iar decizia de a se retrage din fotbal la finele anului competițional recent încheiat a fost luată încă din vara trecută.

Ce șanse are Dinamo să-l transfere pe Ștefan Radu

Acum, Ștefan Radu ar avea pe masă o propunere din partea lui Dinamo, recent promovată în Superligă, și s-ar fi întâlnit de două ori cu Ovidiu Burcă și Andrei Nicolescu în ultimele zile, notează Eurosport.

Fundașul are o relație bună atât cu Ovidiu Burcă, fost jucător la Dinamo în perioada 2002-2005, dar și cu administratorul special Vlad Iacob.

Cu toate acestea, din informațiile PRO TV și Sport.ro, șefii din ”Ștefan cel Mare” sunt conștienți că o revenire a lui Radu la Dinamo ar fi aproape imposibilă

În primul rând, conducerea ”roș-albilor” trebuie să rezolve probleme interdicției la transferuri, care nu i-a permis lui Ovidiu Burcă să aducă întăriri în această perioadă de mercato. Pentru asta, Dinamo trebuie să achite aproape 400.000 de euro.

Cifrele lui Ștefan Radu: 15 ani și două recorduri la Lazio!

Ștefan Radu a jucat la Dinamo un an și jumătate, între iulie 2006 și ianuarie 2008, până când a fost cumpărat de Lazio cu 5 milioane de euro. În perioada petrecută în „Groapă” a adunat 77 meciuri în toate competițiile. 

Cu formație alb-roșie a câștigat toate cele trei trofee interne: campionatul, Cupa și Supercupa. 

Ștefan Radu își încheie cariera cu 427 de meciuri în tricoul lui Lazio, lider all-time la acest capitol. Dintre acestea, 349 au fost în Serie A, un alt record pentru fundașul român.

Legenda lui Lazio urmează acum să ocupe o poziție în cadrul uneia dintre grupele de juniori ale clubului.

Ștefan Radu: ”Pentru Dinamo intru în zid!”

„Nea Ando (n.r. Ioan Andone) m-a ajutat enorm, dânsul m-a debutat, a fost un moment incredibil, nu o să pot uita acel moment, apoi Mircea Rednic m-a promovat, m-a aruncat în luptă, mi-a dat încredere, a fost hotărâtor pentru mine.

Auzisem că trebuie să merg la Jiul Petroșani, parcă erau unele discuții și cu Sportul Studențesc, însă ce mai contează acum ce trebuia să fie, important e că am rămas la Dinamo, la echipa la care am crescut și m-am dezvoltat. Pentru Dinamo intru în zid!”, spunea Ștefan Radu, în urmă cu aproape doi ani, pentru PlaySport.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!