Patronul celor de la FCSB a declarat că nu este interesat de ceea ce se întâmplă la rivala din „Ștefan cel Mare”.

Întrebat despre plecarea tehnicianului croat, latifundiarul din Pipera a ținut să precizeze că atenția sa este îndreptată doar spre propriul club.

„Nu mă interesează ce se întâmplă la Dinamo, că pleacă Zeljko Kopic. Mă interesează doar când mă bat cu ei. Singurul lucru care mă interesează e Craiova pentru că e întărită și vreau să o paradesc pe Craiova. Celelalte nu prea mă interesează”, a spus Gigi Becali la Fanatik.

Kopic, aproape de un contract baban în Golf

Zeljko Kopic este la un pas de a semna cu Al Wahda FC, unde ar urma să câștige aproximativ un milion de euro pe sezon, după cum Sport.ro v-a prezentat aici.

Croatul a avut un mandat important la Dinamo, pe care a preluat-o într-un moment dificil, reușind ulterior salvarea de la retrogradare și revenirea în play-off după șapte ani.

Tehnicianul a adunat 115 meciuri pe banca „câinilor” și a devenit astfel unul dintre cei mai longevivi antrenori ai clubului din ultimul deceniu.