Dinamo și-a pierdut omul care a readus-o în elită după ani de chinuri și după ce a trecut și prin rușinea retrogradării. Kopic găsise cheia reconstrucției cu un lot considerat inițial de coada clasamentului. E meritul lui că a adus niște jucători aparent modești la nivel de play-off.
Caramavrov crede că va fi greu pentru Dinamo să se mențină la un nivel acceptabil după plecarea lui Kopic. "Urma să-și finiseze opera"
De aici proiectul putea crește, teoretic, și mai mult. Pentru că antrenorul avea deja baza, se adaptase perfect și la mediul românesc, și la spiritul dinamovist. Urma să-și finiseze opera și să o ducă la alt nivel.
Sunt convins că au existat niște negocieri și că tehnicianul croat a avut cerințele lui, pe care oficialii lui Dinamo nu le-au putut îndeplini. În plus, când te desparți de cel mai bun jucător, Boateng, și ești aproape să-l pierzi și pe Gnahore, practic „stâlpii” echipei, și când conducătorii nu au soluții rapide de înlocuire, te gândești clar că poate exista un recul în sezonul următor, și nu o creștere. E și greu să găsești înlocuitorii perfecți pentru doi oameni esențiali în ultimele două sezoane. Mai ales că Nicolescu și ceilalți din stafful administrativ s-au mișcat foarte greu când Dinamo avea nevoie de un vârf de atac, aducându-l pe Pușcaș complet nepregătit.
Kopic, Boateng și, foarte posibil, Gnahore. Cei mai importanți oameni pleacă. Bănuiesc că nu au existat posibilități financiare ca să fie ținuți încă un an. Dinamo nu mai este un club bogat, nu se mai lăfăie ca pe vremea lui Borcea, Badea și Nețoiu. Nici nu trebuie să existe regrete pentru perioada de haiducie managerială de atunci. Dar problema este că, ratând calificarea în cupele europene, de unde puteau să mai vină niște bani la buget, investițiile vor fi ca și până acum, adică modeste.
Reproșurile lui Nicolescu
Probabil că această ratare i s-a reproșat lui Kopic. L-am auzit în câteva rânduri pe Andrei Nicolescu vorbind de decizii tactice greșite și de o lipsă a curajului, ceea ce arată că erau nemulțumiri la adresa staff-ului tehnic, mai precis la adresa antrenorului principal. Dar mai e și oferta pe care croatul ar avea-o din Emirate. N-ai cum să ții un om căruia i se propune un salariu de cinci ori mai mare.
Eu cred că Dinamo face un mare pas înapoi, în loc să se ducă înainte. Ar fi o minune ca stafful administrativ, oricare va fi el, că și aici se vorbește de schimbări, să găsească soluțiile ideale pentru a-i înlocui pe cei trei numiți mai sus. Veți spune că există exemplul Coelho la Craiova, care a venit și a luat titlul. Dar portughezul a găsit acolo o echipă gata făcută, cu transferuri reușite, cu mulți bani investiți. A preluat-o din mers și i-a ieșit, era un mare eșec să nu-i iasă.
Aici, la Dinamo, un proiect se rupe din mers. E nevoie de altul și de un refresh dat rapid. Va fi greu, dacă nu chiar imposibil, să-i vedem pe Cîrjan și Compania luptânu-se la anul pentu titlu...