Pentru Farul a fost al doilea meci de pregătire din această perioadă și ultimul înaintea reluării SuperLigii, când echipa antrenată de Ianis Zicu va primi vizita lui FC Hermannstadt, în etapa a 22-a. 

Constănțenii au abordat jocul fără mai mulți titulari care evoluaseră câte 90 de minute cu o zi înainte, în amicalul de la Ovidiu, cu Varna.

Cât s-a terminat amicalul Farul - FC Botoșani

Meciul a fost echilibrat, în ciuda condițiilor meteo. Farul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 11, când Ișfan a încercat un lob peste Kukic, însă mingea nu a prins cadrul porții. 

Golul partidei a venit în minutul 32, după un corner executat de FC Botoșani. Papa a deviat mingea cu capul la colțul lung, iar Andrei Dumiter a fost creditat cu reușita care avea să decidă meciul.

În repriza a doua, Ianis Zicu a rulat masiv lotul și a trimis pe teren mai mulți juniori, în timp ce Leo Grozavu a schimbat aproape întreaga echipă după pauză.

În prima etapă a SuperLigii din 2026, FC Botoșani va juca în deplasare cu Csikszereda, în timp ce Farul va evolua pe teren propriu contra celor de la Hermannstadt. Înaintea reluării competiției, moldovenii ocupă locul 3 în clasament, cu 38 de puncte, în timp ce Farul se află pe poziția a 10-a, cu 27 de puncte.