Ianis Zicu, nemulțumit de arbitraj
După partida de la Miercurea Ciuc, Ianis Zicu s-a declarat extrem de dezamăgit de maniera de arbitraj a lui Rareș Vidican, despre care a spus că i-a avantajat pe ciucani.
Antrenorul Farului a mărturisit că nu a fost surprins de acest lucru, deoarece, înaintea meciului, a văzut unele semne, pe care, însă, nu a vrut să le dezvăluie.
”Azi am făcut un joc mai bun, supărare există, dar trebuie să fim foarte bine mental, dar când am pornit acest play-out, am pornit cu trei puncte diferență față de locul de baraj, acum avem șapte în două etape. Trebuie să mergem cu încredere și să luptăm..
Au avut și ei situații în care puteau deschide scorul, am avut și noi momentele noastre. Când conduci în minutul 94, spui că meritai probabil să câștigi. Eu țin să felicit ambele echipe pentru că au luptat. Lupta e strânsă în continuare, nu s-a terminat nimic.
De arbitraj pot să zic ceva? Am voie? Nu e după 12 noaptea, am voie să vorbesc? Până la cât am voie să vorbesc despre arbitraj și până la cât nu? E 20:00, cât e ceasul? Sunt copiii, nu au voie, e cu acordul părinților, nu? Cred că maniera a fost ciudată, asta e părerea mea, foarte multe galbene primite doar de noi, adversarul a primit unul în minutul 95.
O explicație puerilă a arbitrului când au bătut un ofsaid de la 20 de metri distanță, când mi-a dat mie galben, mi-a zis că dacă l-ar întoarce, am pierde timp și să jucăm mai repede. Dar 20 de metri, când lovești adversarul, cade mingea în careu și e corner, dădea de unde trebuie, cădea la mijlocul terenului sau la 70 de metri de poarta lor și la 30 de metri de poarta noastră și era alt tip de fază. Lucrurile astea mici contează, asta cred eu.
(n.r. La faza premergătoare golului?) Acolo a jucat mingea jucătorul, dar e și intensitatea. Chiar dacă joci mingea, câteodată se poate acorda fault dacă pui în pericol jucătorul advers. Cred că se putea judeca și altfel, dar eu am știut. L-am văzut astăzi, am văzut eu ceva astăzi și am știu că va fi arbitrajul așa, le-am zis alor mei. Nu vreau să spun, am ieșit afară, am văzut ceva și am zis că e ciudat. Nu e grav, de ce să fie grav, pur și simplu, am văzut eu, am fost vizionar, mi-am imaginat.
Noi putem face discuții despre arbitraje, pentru că am fost dezavantajați grav. La Pitești, al doilea galben și roșu, cu CFR, poate un penalty din două. În ultimele jocuri, maniera nu a fost imparțială. Eu nu vorbesc de Farul, vorbesc despre ce am văzut pe teren, am jucat fotbal atâția ani, pot să îmi spun o părere. Nu a fost ceva grav în care putem spune că a fost intenție directă, pur și simplu, 5% gazdele, așteptăm și noi”, a spus Ianis Zicu după meci.