În aceste zile, echipele din Superliga efectuează cantonamente în țară sau în străinătate. Vineri, Farul și Oțelul s-au întâlnit la București, pe Arcul de Triumf, pentru o partidă amicală, iar echipa lui Ianis Zicu s-a impus cu 2-1.
Eric Bicfalvi vrea să ajungă în play-off cu Oțelul Galați
Eric Bicfalvi (37 de ani), experimentatul mijlocaș al Oțelului, a oferit declarații după partidă. Revenit după o lungă perioadă în Rusia, fostul internațional este încrezător că gălățenii se pot bate pentru accederea în play-off.
- Oțelul, sub comanda noului antrenor Laszlo Balint, a avut un parcurs remarcabil în play-out-ul trecut: 7 victorii, o remiză și doar o înfrângere, iar gălățenii au încheiat pe locul 8.
"Normal că nu suntem încă mulțumiți. Avem nevoie de îmbunătățiri pe toate fronturile. Fizic trebuie să devenim mai proaspeți, iar tactic să stăm mai bine. Mai avem timp și sper să le remediem.
Ne dorim să fim surpriza în sezonul viitor, dar vom vedea. Ne dorim să fim în play-off, dar avem un drum lung.
E o echipă în transformare. Au plecat mulți jucători, au venit mulți, iar cu unii nici nu am făcut antrenamente împreună. Primele etape cred că vor fi de adaptare la campionat. Trebuie să vedem forma fizică. În primele 2-3 etape, fiecare se analizează pe fiecare.
Îmi place să joc fotbal. Deocamdată îmi place ceea ce fac și mă bucur de moment. M-am acomodat aici. Se poate și mai bine, dar e ok. Rămân și în sezonul viitor", a spus Eric Bicfalvi, după amicalul Farul - Oțelul 2-1.