Rapid s-a impus în fața lui FC Argeș, scor 3-1, într-un meci din runda a 10-a din sezonul regulat al Superligii.

Golurile formației giuleștene au fost marcate de Grameni (21', 57') și Andrei Șucu, în timp ce Oancea (68') a înscris golul pentru piteșteni.

Bogdan Andone, revoltat după ce meciul cu Rapid: „M-am gândit să nu vorbesc nimic”

Tehnicianul lui FC Argeș a avut un discurs dur la adresa arbitrajului din Superliga și a spus ce l-a deranjat în partida cu Rapid.

Bogdan Andone simte că echipa sa este dezavantajată de arbitri în ultimele meciuri și voia inițial să nu vină la flash-interviul de după meciul din Giulești.

„M-am gândit să nu vorbesc absolut nimic, în semn de protest pentru modul în care suntem arbitrați. Nu doar în meciul ăsta, ci și în cele trecute. Nu suntem respectați.

Ce s-a întâmplat și cu Sepsi? Etapa trecută am marcat, s-a întors faza șase minute. Astăzi, cot în cap, l-a dat de pământ, ei spun că nu a fost nimic. Auturi pentru noi, mingea dată pentru Rapid. Aut, mingea ieșită în fața mea cel puțin jumătate de meci, lăsată în teren, încă o acțiune a Rapidului.

La golul lor s-a stat zece minute până s-a dat ce trebuia să se dea. Ei trag liniile cum vor ei. Ce ne ascundem după deget? Le calibrează cum vor ei, e unghiul strâmb, nu îmi spuneți mie. Sunt mânărite? Tu ai spus, eu încerc să mă abțin. Toți se ascund, nimeni nu spune, analizează fiecare cum vrea.

Dacă mă întorc în urmă și vorbesc de un domn arbitru care arbitra o singură echipă și câștiga mereu... Sunt analiști la TV, ni se dă dreptate, nu se întâmplă nimic, noi pierdem puncte. Aceeași discuție, iar ne arbitrează și pierdem puncte. Nu doar noi, sunt și alte echipe în situația asta.

Sunt puncte care pur și simplu ne-au fost luate pe greșeli de arbitraj. E foarte greu. Mergem într-o singură direcție, doar la vale, nu ai cum să câștigi.

Sunt foarte mulțumit de atitudine, de modul în care băieții au tratat meciul. Am făcut greșeli, am primit cele două goluri, am creat situații. Am primit gol pe o nesincronizare de-a noastră. La 2-0 pe Giulești e greu să revii”, a spus Bogdan Andone, la Prima Sport.