Ardelenii au deschis scorul rapid prin Stanojev, iar apoi au profitat de superioritatea numerică după ce Monday Etim a fost eliminat în urma unui fault dur. Istvan Kovacs nu a stat pe gânduri și i-a arătat direct cartonașul roșu.
Golgheterul Jovo Lukic a ieșit la rampă și a marcat de două ori, în minutele 45+1 și 51, risipind orice emoție, iar apoi ”veteranul” Dan Nistor a dat lovitura și a stabilit scorul final: 4-0 pentru U Cluj.
Basarab Panduru, fostul mare internațional, în prezent analist TV, a oferit o primă reacție după partida care a decis liderul din Superligă și a avut doar cuvinte de laudă la adresa echipei lui Cristiano Bergodi.
Basarab Panduru: ”E ceva incredibil ce se întâmplă”
“Scorul mă surprinde. Te gândeai la început că se ajunge la rezultatul ăsta? După ce s-a jucat e corect. E 1-0 în 11 contra 11, după care Etim nu ştiu ce face, dar intrarea aia trebuie pedepsită. În minutul 45 se face 2-0 prin Lukic, după care te întrebi ce face Coelho.
Zici că nu schimbă după roşu, în minutul 20, când mă gândeam că scoate un fundaş central, dar nu face schimbare nici la pauză. I-au surprins pe cei de la Craiova prin faptul că la Mora, cel mai periculos, s-au apărat cu El Sawy. Mora nu trece de El Sawy, dar El Sawy trece de el la gol.
Echipa care a jucat şi a făcut ce a vrut a fost U Cluj. E de neimaginat, nu-ţi poţi da seama ce a putut echipa asta care s-a transformat în una care bate meci de meci pe toată lumea. E ceva incredibil ce se întâmplă.
E o echipă stabilă, cu banii la zi. Ai luat-o de pe 10, dar nu avea probleme, că alea de pe lângă tine aveau probleme. U Cluj e ceva incredibil, nu poţi zice ce s-a întâmplat să ajungi în situaţia asta”, a spus Panduru, la Prima Sport.
U Cluj este lider cu 39 de puncte și este singura echipă cu victorii pe linie în play-off, patru din patru, dar și cel mai bun golaveraj, cu nouă goluri marcate și doar două primite.
În următoarea etapă, ardelenii se vor deplasa la București pentru duelul cu Dinamo, în timp ce Universitatea Craiova ar urma să primească vizita Rapidului.