Antrenorul celor de la FCSB, Marius Baciu, și-a lăudat jucătorii pentru efortul depus pe "Arcul de Triumf". Cu toate acestea el spune că echipa sa trebuie să elimine greșelile individuale.
Discursul lui Marius Baciu după FCSB - FC Botoșani 3-2
"Îmi stătea inima pe final! Mi-a plăcut mult ce am văzut în teren. Putem analiza mult, am jucat pentru prima dată cu sistemul cu trei fundași centrali. În a doua repriză se putea întâmpla orice, s-a jucat pe contre.
Noi am avut dorința prea mare de a câștiga, asta ne-a ajutat. Am controlat jocul și nu cred că se poate contesta victoria noastră. Orice greșeală te deranjează, greșelile individuale au fost o povară pentru noi în începutul ăsta de campionat.
În fotbal se întâmplă orice, nu știu dacă e tensiune. Trebuie să fim mai prudenți, mai atenți, sunt jucători cu multă experiență. Greșeala trebuie eliminată! Mereu alergăm după greșeală. Facem un joc bun și apoi greșim.
Bîrligea a creat, s-a bătut, ăsta e Bîrligea pe care ni-l dorim. I-am zis că trebuie să depună efort. A fost o victorie muncită și meritată", a declarat Marius Baciu, la finalul partidei FCSB - FC Botoșani 3-2.
FCSB - FC Botoșani 3-2. Bîrligea a marcat golul victoriei în prelungiri
FCSB și FC Botoșani au oferit un meci foarte spectaculos în epilogul etapei a cincea din Liga 1.
Gazdele au preluat conducerea devreme, prin Joao Paulo. Acesta a "spart gheața" în minutul 10 al meciului de pe "Arcul de Triumf". Moldovenii au egalat până la pauză după ce au profitat de o eroare uriașă a lui Joyskim Dawa.
Fundașul central de la FCSB a pierdut balonul lângă propriul careu, iar Andrei Dumiter a înscris cu sânge rece în minutul 36.
Același Dumiter a înscris pentru 2-1, în minutul 62, după un contraatac perfect al oaspeților. Avantajul celor de la FC Botoșani a durat un singur minut. Daniel Bîrligea a șutat la colțul scurt din marginea careului, portarul Anestis a fost prins pe picior greșit, iar mingea s-a scurs în plasă.
FCSB a mai reușit să înscrie un gol în minutul 87, dar reușita lui Batubinsika a fost anulată pentru un henț comis în careul advers.
Meciul FCSB - FC Botoșani se îndrepta spre o remiză, dar Daniel Bîrligea a avut ultimul cuvânt de spus. Octavian Popescu i-a păcălit pe moldoveni și l-a găsit excelent pe colegul său, care a trimis în vinclu pentru 3-2, în prelungiri.
FCSB încheie etapa pe locul 1, cu 11 puncte. Dinamo și FC Argeș completează podiumul, cu câte zece puncte.