Dacă în UEFA Champions League a cedat surprinzător în fața lui Club Brugge, scor 3-4, Inter o duce foarte bine în campionat. Condusă în deplasare, formația pregătită de Cristi Chivu a reușit să revină pe tabelă.

Nota primită de Cristi Chivu după Bologna - Inter 1-3

Pobega a deschis scorul, în minutul 10, ca replica formației din Milano să vină înainte de pauză, prin Thuram în minutul 44. Actul secund a mai adus două goluri, ambele în dreptul lui Inter.

Carlos Augusto a punctat în minutul 69, ca peste un sfert de oră tabela să fie modificată din nou, de această dată Bonny fiind cel care a marcat. Cei doi au fost introduși de Cristi Chivu pe parcursul duelului, iar acest lucru a fost speculat și de jurnaliștii italieni.

În urma victoriei cu Bologna, cei de la eurosport.it i-au oferit nota 7 antrenorului român. Jurnaliștii au ținut să precizeze faptul că Cristi Chivu a fost extrem de inspirat, acesta fiind un semn că își cunoaște foarte bine jucătorii.

„Pur și simplu excepțional: toate schimbările sunt bine gândite, precise și câștigătoare. Își cunoaște echipa ca-n palmă”, au notat italienii.

După rezultatul din etapa 7, Inter a atins borna de 19 puncte. Milanezii pot fi devansați în această rundă de Lazio, care are un meci mai puțin disputat.