Atac fără milă la adresa lui Elias Charalambous: "E A3 la FCSB, mă deranjează aroganța"

Elias Charalambous FCSB Ionel Danciulescu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 19 Septembrie 2023, 21:52
Data actualizarii: Marti 19 Septembrie 2023, 22:01

Elias Charalambous (42 de ani) are un start foarte bun de sezon cu FCSB în Liga 1, iar în urmă cu câteva zile s-a scris că ar fi fost dorit de Olympique Lyon.

Publicația franceză Footmercato a scris că Elias Charalambous le-a fost propus celor de la Olympique Lyon și că antrenorul cipriot s-a aflat pe lista marelui club din Ligue 1. 

Presa din Hexagon a scris că tehnicianul lui FCSB ar fi reprezentat doar o soluție de avarie, iar Olympique Lyon l-a numit oficial în funcția de principal pe italianul Fabio Grosso (45 de ani), campion mondial în 2006, din postura de jucător.

Ionel Dănciulescu nu l-a menajat pe Elias Charalambous

Fostul internațional român a comentat informația apărută despre tehnicianul de la FCSB, pe care l-a criticat vehement pentru postura pe care o acceptă.

"Cum A3 de la FCSB să aibă ofertă de la Lyon? Ce sunt balivernele astea, mă? Să fim serioși.. E A3 la FCSB! Pe mine mă deranjează aroganța cu care vine la fiecare interviu și vorbește. Acceptă-ți, mă, situația și ia-ți fapta cu tine cum se spune, că tu ești cine ești.

Eu vorbesc din alt punct de vedere, Mandorlini este A1. Mă deranjează că te dai mai mult decât ești! 4, stai jos! Nu mă enervez des", a spus Ionel Dănciulescu, potrivit DigiSport. 

VIDEO | Elias Charalambous, după Farul - FCSB 0-1


Conferință Elias Charalambous, după Farul - FCSB 0-1 pe www.sport.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!