În ultima perioadă, Gigi Becali l-a criticat pe Vlad Chiricheș cu fiecare ocazie.
Gigi Becali i-a cerut iertare public lui Vlad Chiricheș
În ultimele meciuri petrecute de Mirel Rădoi pe banca celor de la FCSB, antrenorul l-a titularizat pe experimentatul fundaș, lucru ce nu i-a convenit lui Gigi Becali, care a lansat un atac la adresa fotbalistului despre care a spus că ”nu mai poate” pentru că este ”bătrân”.
De altfel, Becali a promis că nu îi va permite lui Mirel Rădoi să îl folosească pe Vlad Chiricheș la barajul pentru calificarea în preliminariile Conference League, iar acest lucru ar fi fost unul dintre motivele pentru care tehnicianul a decis să își facă bagajele și să accepte oferta de la Gaziantep.
După victoria celor de la FCSB cu Farul Constanța, scor 3-2, Becali declara chiar că se bucură de faptul că Vlad Chiricheș s-a accidentat și nu va mai putea juca în următoarea perioadă. Recent, patronul de la FCSB a recunoscut că declarațiile sale au fost exagerate și, într-o intervenție telefonică la Digi Sport, i-a cerut scuze public lui Chiricheș.
”Are dreptate Chiricheş, eu am zis la nervi ce am mai zis, dar el are dreptate, am câştigat cu el 10 milioane din transfer, milioane în calificări, are dreptate, nici măcar nu a fost agresiv, a fost cu mult bun-simţ, eu când spun ceva îmi cer iertare, are dreptate.
Eu îmi cer acum iertare dacă l-am supărat, dar părerea tot aia e, nu pot schimba. Trebuia să nu mă exprim deloc, dar am spus-o la nervi, eu aşa sunt, dacă se scufundă pământul să fie dreptatea făcută.
M-am rugat de el să semneze acum 7 luni. Greşesc şi eu la nervi, dar el are dreptatea. Eu pot să mai greşesc de acum înainte, dar cu mintea limpede duc dreptatea unde e, dreptatea trebuie să fie făcută şi dacă mor”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.