Este vorba despre UTA Arad, care a oficializat aducerea lui Richard Odada.
Mutarea jucătorului vine după ce FIFA a confirmat interdicția la transferuri pentru următoarele trei ferestre pe care a primit-o formația arădeană, din cauza datoriilor acumulate.
Cu toate acestea, UTA poate scăpa de această situație dacă își va plăti datoriile.
UTA Arad l-a anunțat oficial pe Richard Odada
„Bătrâna doamnă” a oficializat vineri, 26 septembrie, transferul mijlocașului din Kenya, adus liber de contract.
Odada a evoluat de-a lungul carierei la echipe precum: Steaua Roșie Belgrad, Philadelphia, Aalborg, Dundee United.
”UTA confirmă semnarea contractului cu mijlocașul defensiv Richard Odada (24 de ani), internațional al Kenyei. Durata înțelegerii se întinde până la finalul sezonului, cu drept de prelungire pentru clubul nostru pe încă un an.
Născut la Nairobi, măsoară 1,90m și a evoluat de-a lungul carierei pentru cluburi importante din Europa și America: Steaua Roșie Belgrad (Serbia), Philadelphia Union (SUA), AaB Aalborg (Danemarca) și Dundee United (Scoția).
La nivelul echipei naționale, Odada are la activ 25 de selecții pentru Kenya în preliminariile Cupei Mondiale, respectiv Cupei Africii pe Națiuni. Îi urăm un bun venit și mult succes alături de UTA.”, a transmis UTA.