VIDEO EXCLUSIV „Am început să am discuții”. Ce prevede Adrian Iencsi în viitorul apropiat al lui Octavian Popescu

Publicitate

Adrian Iencsi l-a antrenat pe Octavian Popescu, la Universitatea Craiova II.

Adrian Iencsi îl cunoaște pe Octavian Popescu din perioada în care i-a fost elev, în cadrul echipei secunde a Universității Craiova.

Fostul căpitan al Rapidului are încredere în capacitatea fotbalistului în vârstă de 23 de ani de a reveni la cea mai bună formă.

Adrian Iencsi: „În continuare am să susțin că e cel mai talentat jucător român, în momentul de față.”

În emisiunea Poveștile Sport.ro, Adrian Iencsi a afirmat că l-a apărat pe Octavian Popescu în fața prietenilor și colegilor, cu care a început să aibă tot mai multe discuții în contradictoriu, în ultimii ani, în legătură cu potențialul arătat de jucătorul lui FCSB.

„E un jucător la care țin foarte mult, chiar dacă, în ultimii ani, am început să am discuții în contradictoriu sau chiar mă contrez serios cu prietenii mei, cu colegii mei.

Îmi spun că e un jucător terminat sau că nu e atât de bun pe cât s-a vorbit. Eu în continuare am să susțin că e cel mai talentat jucător român, în momentul de față,” a dezvăluit Adrian Iencsi, în emisiunea Poveștile Sport.ro.

Octavian Popescu

  • Octavian popescu tavi

Iencsi, convins că Tavi Popescu va reveni la cel mai înalt nivel

Deși criticat pentru atitudine și ieșiri nervoase, Octavian Popescu este capabil, în opinia lui Adrian Iencsi, de a-și schimba comportamentul și de a ajunge să fie decisiv, în mod constant, pentru fosta campioană a României.

„Cred foarte mult în el că poate reveni, că își poate recăpăta acea încredere de care are mare nevoie. Talentul nu i-l va lua nimeni. 

Am încredere că va ajunge la un nivel în care să își ajute echipa și să facă diferența. Îl urmăresc cu mare interes. Țin foarte mult la acest băiat,” a declarat Adrian Iencsi, în exclusivitate pentru Sport.ro. 

Publicitate
  • Urmărește episodul integral cu Adrian Iencsi al emisiunii Poveștile Sport.ro, prezentate de Andru Nenciu!
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!