Adrian Porumboiu, fostul arbitru și patron de la FC Vaslui, a dispărut din peisajul fotbalului românesc în urmă cu aproape zece ani, după ce și-a abandonat proiectul, iar echipa la care a investit zeci de milioane de euro s-a desființat.
Omul de afaceri rămâne, însă, aproape de fenomen. Urmărește și comentează totul de la distanță, iar până acum a spus de fiecare dată că nu este interesat de o revenire în fotbal ca acționar.
Acum, însă, Porumboiu ia în calcul o revenire de senzație, dar în calitate de sponsor. FC Botoșani este aproape de a obține o finanțare importantă din partea fostului patron de la FC Vaslui, aspect recunoscut chiar de Porumboiu.
Adrian Porumboiu e gata să revină în fotbalul românesc
„Una e sponsorizarea, alta e să fii acționar. În nici un caz nu intru, nu mă gândesc la implicarea mea ca finanțator la echipă. E una să faci o sponsorizare, la câte sponsorizări am făcut și la câți oameni am ajutat…
(n.r. ați vorbit și de sume cu domnul Iftime?) Nu, a fost așa o discuție, am spus că mă bucur de fiecare rezultat și probabil că se va ajunge și la o sponsorizare, dar deocamdată nu e nimic cert. M-ar bucura ca Valeriu Iftime să se gândească la titlu. De ce nu, să ia Botoșaniul campionatul? Dar, echipa care mi se pare cea mai bună e Craiova”, a spus Adrian Porumboiu, potrivit Fanatik.ro.
FC Botoșani, care s-a luptat în ultimii ani pentru salvarea de la retrogradare, are un început senzațional de campionat. După 11 etape are 22 de puncte și este pe locul doi, la doar două puncte distanță de liderul Universitatea Craiova.
Moldovenii se pregătesc pentru un alt meci important. În următoarea etapă se vor duela cu UTA Arad, ocupanta locului șapte, iar o victorie o poate menține în zona locurilor fruntașe.