Adi Petre a adus victoria Farului și i-a transmis un mesaj lui Hagi: ”Vreau să fiu titular”

Adrian Petre farul farul - universitatea craiova Superliga Adrian Petre
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 07 Noiembrie 2021, 19:06
Data actualizarii: Duminica 07 Noiembrie 2021, 19:10

Farul a câștigat cu 1-0 pe teren propriu cu Universitatea Craiova, și a încheiat seria de șapte victorii consecutive a oltenilor.

Adrian Petre, intrat din postura de rezervă, a marcat unicul gol al partidei. A fost reușita cu numărul cinci pentru atacantul care a evoluat în sezonul precedent la UTA.

După meci, Petre a transmis că își dorește să fie titular în echipa lui Gică Hagi.

Adrian Petre, după Farul - Universitatea Craiova

”Da, am marcat pe final. Sunt bucuros că am reușit să câștigăm, mi-am ajutat echipa. Sperăm să vină și alte victorii în următoarele meciuri. Mi-am făcut un obicei din chestia asta. Îmi fac treaba, asta este una dintre calitățile mele, cea de a ataca spațiile, mingea, știu unde vine, o simt și cred că mi-am făcut treaba astăzi și sper să mi-o fac și pe viitor.

Mă simt foarte bine. Probabil se vede în statisticile mele, în evoluțiile mele. Sunt liniștit, domnul Hagi îmi oferă ceea ce am nevoie și cred că voi progresa și mai mult în viitor. Nu știu, nu pot să spun. Depinde de mine, în primul rând, apoi de planurile tactice ale domnului Hagi. Nu trebuie decât să îmi fac treaba. Dacă joc 10 minute, 5 minute, intru tot timpul să marchez.

Îmi doresc și eu să fiu titular, dar, când va veni momentul, sper să fiu pregătit și să îmi fac treaba cât mai bine. Deocamdată sunt bucuros că am reușit și așa, în ultimele minute, să aduc victoria. Echipa o simt foarte bine, chiar dacă am pierdut ultimul meci.

Am fost motivați și, cum a spus și domnul Reghecampf, chiar dacă nu am fost de acord noi ca echipă cu declarațiile dânsului, i-am dovedit că nu asta a făcut diferența în meciul cu FCSB, ci pragmatismul și eficiența în fața porții”, a declarat Adi Petre

Universitatea Craiova a rămas pe locul trei după această partidă, la opt puncte distanță de liderul CFR Cluj. Farul a urcat pe cinci, cu 24 de puncte, iar în următoarea rundă vor primi vizita celor de la UTA.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!