FCSB, prin vocea patronului Gigi Becali, a anunțat că a rezolvat transferul fostului dinamovist Eddy Gnahore (32 de ani). Mijlocașul francez a fost unul dintre cei mai buni jucători ai ”câinilor” din ultimele două sezoane, dar clubul a decis să nu-i prelungească înțelegerea.

Florin Gardoș, despre transferul lui Gnahore: ”E un transfer bun”

Florin Gardoș, fostul campion al României cu FCSB, a analizat mutarea făcută de FCSB, a doua din această perioadă de mercato. 

”Eu zic că e un transfer bun dacă se va face, acum, treceri din astea au tot fost, nu e ceva 'wow'”, a spus Gardoș, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.

În sezonul recent încheiat, mijlocașul francez a disputat 43 de meciuri în toate competițiile pentru Dinamo, perioadă în care a marcat două goluri și a oferit două pase decisive.

Gnahore și-a făcut junioratul în Franța și Anglia, trecând prin academiile lui Chateauroux, Manchester City sau Birmingham. În 2014 a ajuns pentru prima dată în Italia, acolo unde și-a petrecut cea mai mare parte a carierei, la cluburi precum Carrarese, Napoli, Carpi, Crotone, Perugia, Palermo sau Ascoli.

  • Site-ul de specialitate Transfermarkt îl evaluează în prezent la 600.000 de euro.