Goalkeeper-ul de la FCSB a recunoscut că, deși au existat anumite discuții, la adresa clubului nu a venit nicio ofertă oficială în ceea ce îl privește. 

Ștefan Târnovanu, încântat de interesul lui Gaziantep

De altfel, Târnovanu a recunoscut că își dorește să prindă și el un transfer în străinătate, așa cum au făcut-o deja Adrian Șut și Darius Olaru, foștii săi colegi de cameră. 

Portarul a confirmat că au existat anumite tangențe cu Gaziantep, însă acestea nu s-au concretizat cu un transfer și spune că, până când nu va exista ceva oficial, nu vrea să își facă speranțe că va ajunge în Turcia lângă Mirel Rădoi.

Am stat cu Șut, a plecat, am stat cu Olaru, a plecat, cu Pantea doar discutasem să stau cu el în cameră și nici nu a mai ajuns în cantonament, deci cred că sunt talismanul lor. 

Clar imi doresc să fac pasul în străinătate, nu e prima oară când o spun. Dacă ești fotbalist și nu îți dorești să faci pasul mai sus, nu înțeleg pentru ce mai joci, îmi doresc, dar o să se întâmple când va fi momentul potrivit. Până atunci sunt sută la sută concentrat, foarte calm, nu mai sunt nemulțumit, sunt foarte fericit. 

Oferte scrise nu au existat. Au fost discuții, dar prea puțin importante. M-am gândit, am auzit și eu anumite chestii, dar până nu se întâmplă ceva, nu am de ce să îmi fac speranțe sau ceva. Sunt aici cu gândul 200%, dar ar fi o opțiune, Turcia e un campionat puternic, da”, a spus Ștefan Târnovanu pentru PRO TV și Sport.ro

Târnovanu nu exclude un transfer surpriză la Dinamo

În contextul în care FCSB a bătut palma și cu Eddy Gnahore, după ce vara trecută l-a transferat pe Dennis Politic, fostul căpitan al lui Dinamo, Ștefan Târnovanu a fost întrebat dacă el ar lua în considerare un transfer la marea rivală a lui FCSB.

Răspunsul portarului roș-albaștrilor a fost unul surprinzător. Deși a mărturisit că este ”stelist” convins, Târnovanu a spus că nu poate exclude posibilitatea ca la un moment dat să ajungă la eterna rivală.

Dacă m-ai fi întrebat acum 5-6 ani, aș fi spus convins: <<100% nu>>, dar odată ce m-am maturizat, cred că nu poți să spui niciodată în viață <<Nu, niciodată nu o să fac asta>>. Nu poți să știi niciodată. Clar, sunt stelist, am ținut cu Steaua de mic, dar nu știu ce să spun”, a adăugat portarul.