”Câinii” au investit serios în această fereastră de transferuri, dar nu au de gând să se oprească aici. Au plătit peste 400.000 de euro pentru a-l aduce pe Adrian Mazilu (19 ani), iar acum se vor orienta către alți jucători.
În ultima perioadă, s-a discutat varianta transferului lui Marco Dulca. Fost campion în Slovenia cu NK Celjke și sfertfinalist de Conference League în sezonul precedent, mijlocașul de 26 de ani a fost propus la Dinamo.
Nu se face transferul lui Marco Dulca la Dinamo
Din informațiile PRO TV și Sport.ro, conducerea ”câinilor” nu ia în calcul transferul lui Dulca Jr. și se vor orienta, în această perioadă, spre un fundaș central.
Dinamo a încercat și transferul lui Andrei Coubiș (21 de ani), care și-a încheiat socotelile cu AC Milan. Conducerea ”câinilor” i-a oferit chiar și un salariu impresionant, de 18.000 de euro pe lună, dar fundașul nu a fost încântat de ideea de a juca în România și a ales, în cele din urmă, transferul în Serie B, la Sampdoria.
”Roș-albii” se pot lăuda cu un parcurs bun în primele opt etape. Au adunat 15 puncte și sunt pe locul trei, la trei puncte distanță de Rapid și la cinci de liderul Universitatea Craiova.
După reluarea campionatului, Dinamo va avea parte de un test dificil, pe terenul celor de la Petrolul Ploiești.