Cunoscutul compozitor Horia Moculescu a decedat la vârsta de 88 de ani. Moculescu s-a stins astăzi, 12 noiembrie, după ce a fost internat în stare gravă. În ultimele zile a fost intubat la Institutul Matei Balș. 

S-a stins marele Horia Moculescu

Vestea dureroasă pentru lumea muzicală a fost confirmată de către fiica maestrului șlagărelor românești, Nidia, care a avut o reacție puternică din punct de vedere emoțional. 

„Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi tăticule o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou.

Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta….

Nidia, devastată de moartea lui Horia Moculescu: „Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu”

M-ai învățat atâtea, tată, dar un singurul lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi – , sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol.

Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Da-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinulul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns…Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ținut dreaptă când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum… acum ai căzut. Și eu cad cu tine… Într-un hău… și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei..” - au fost cuvintele Nidiei, citate de fanatik.ro.

Horia Moculescu, un fan convins al FCSB-ului

Chiar dacă a avut mai multe conflicte cu Gigi Becali de-a lungul timpului, Horia Moculescu nu s-a ferit niciodată să își afirme pasiunea pentru FCSB, chiar și în conflictul identitar cu Steaua București. Moculescu a făcut inclusiv parte din delegația Stelei la marea finală a Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla, din 7 mai 1986, câștigată de „miliatri” împotriva Barcelonei.

„Tata făcea sport în cadrul Armatei. Făcea sport la nivel de «gulere albe», de armată. Am venit de la Vâlcea în decembrie 1947, să fac Școala Primară pe strada Floreasca, stăteam pe strada Roma. Au sărit toți pe mine: «Cu cine ții, cu cine ții?». Nu puteam să le spun că țin cu CSȘ Vâlcea, le-am zis că simpatizez cu CCA. Cu Steaua.

Eu țin cu FCSB. Dacă nu era Becali, Steaua o ducea mai rău ca Dinamo! (...) Am crezut permanent că Dinamo se poate salva. Nici nu voiam să pice! Una e iubirea pentru Steaua, alta e rivalitatea cu Dinamo”, declarase regretatul maestru pentru gsp.ro. 

Horia Moculescu era în general un iubitor al sportului, nu doar al fotbalului: „Am făcut atletism, rugby, volei … am întrerupt sportul când am devenit profesionist cu muzica”.