FCSB a revenit pe primul loc în play-out după victoria de la Ovidiu, însă cel mai fierbinte subiect a fost cel referitor la situația lui Mirel Rădoi. Antrenorul are o ofertă de la formația turcă Gaziantep și ar putea părăsi campioana României.
Mirel Rădoi: "Nu știu dacă a fost ultimul meci la FCSB"
Întrebat dacă a fost ultimul său meci la FCSB, Mirel Rădoi nu a oferit un răspuns clar.
"Nu știu, deocamdată sunt aici. Sunt antrenorul FCSB-ului. Ce o fi de mâine încolo, nu știu. Să ajungem mai întâi cu bine la București. Lucrurile astea, dacă ar trebui discutate, aș face-o mai întâi cu clubul, nu public.
Dacă încercați să mă trageți de limbă, să știți că, în ciuda faptului că nu am Bacalaureat și pentru mulți par mai prostuț, am abilitatea de a ocoli răspunsul și de a da drumul la informații care eu vreau să ajungă publice. Dacă se vor afla, clubul le va afla prima dată. I-am felicitat pe jucători, am discutat unele aspecte despre meci", a spus Rădoi.
Mirel Rădoi, despre Gigi Becali: "Dacă eu nu vreau să mă schimb, nu pot avea pretenția să schimb pe altcineva"
Rădoi a fost întrebat ulterior și despre noua declarație dură a lui Gigi Becali la adresa lui Vlad Chiricheș. Patronul lui FCSB a spus că speră ca mijlocașul de 36 de ani să nu mai joace în acest sezon, după accidentarea suferită la Ovidiu.
"Hai să facem lucrurile mai clare. Eu n-am adus aici 20 de jucători. Au fost aduși de dinainte. Eu bag în teren jucătorii care se antrenează cel mai bine. Eu n-am venit cu gândul să schimb o persoană (n.r - Gigi Becali) pe care n-au reușit alte persoane mai abile și mai inteligente decât mine. Dacă eu nu vreau să mă schimb, nu pot avea pretenția să schimb pe altcineva. Lucrurile sunt simple", a mai spus Rădoi.