EXCLUSIV 3.000.000 de euro pentru atacantul dorit de FCSB! Anunțul făcut în direct

3.000.000 de euro pentru atacantul dorit de FCSB! Anunțul făcut în direct Superliga

FCSB caută soluții pentru atac după plecarea lui Daniel Bîrligea la Frosinone.

Mihai Stoica a dezvăluit recent că bosniacul Jovo Lukic este o variantă pentru ofensiva roș-albaștrilor. În direct la VOYO Sport Live, Gabriel Giurgiu, directorul sportiv al lui U Cluj, a vorbit despre situația atacantului și a confirmat că suma solicitată pentru un eventual transfer este în jurul a 3 milioane de euro.

3.000.000 de euro pentru atacantul dorit de FCSB! Anunțul făcut în direct de Gabriel Giurgiu

„Lukic are o anumită sumă de transfer. Cine poate să ajungă la acea sumă, putem să discutăm. Lukic este un jucător foarte important pentru noi, am și reușit să-i prelungim contractul fiindcă e foarte important și ne bucurăm că este alături de noi. Dacă va veni o ofertă foarte bună și pentru noi, și pentru el, atunci ne vom gândi. (n.r. - 3 milioane de euro este suma cerută?) În zona aceea”, a spus Gabriel Giurgiu la VOYO Sport Live.

Lukic este cotat la 2,2 milioane de euro de Transfermarkt și traversează o formă excelentă. După ce sezonul trecut a devenit golgheterul SuperLigii, cu 18 goluri, bosniacul a înscris deja de patru ori în primele cinci meciuri ale actualei stagiuni și a oferit o pasă decisivă.

Atacantul a fost prezent și la Campionatul Mondial din 2026. A evoluat în două partide pentru Bosnia și Herțegovina și a reușit să înscrie un gol.

FCSB l-a adus recent pe Arnold Garita, împrumutat pentru șase luni de la Shenzhen Juniors. Campioana îi mai are ca variante pentru atac pe Alexandru Stoian (18 ani) și David Avram (16 ani), promovat de la academie.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!