Snowboarderul australian Cameron Bolton a fost transportat cu elicopterul la spital după ce şi-a fracturat gâtul în urma unei căderi la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano-Cortina.
Comitetul Olimpic Australian (AOC) a precizat că specialistul în snowboard cros, în vârstă de 35 de ani, a suferit o căzătură gravă la antrenament şi a raportat dureri de gât agravate, treptat. O scanare efectuată la Policlinica Olimpică a identificat două fracturi stabile la gât, iar Bolton (foto, jos) a fost transferat la un spital din Milano pentru imagistică şi evaluare suplimentară, potrivit Agerpres.
Bolton a cucerit medalia de argint în proba de snowboard cros pe echipe mixte, alături de Mia Clift, la Campionatele Mondiale de anul trecut de la Engardin (Elveţia).
AOC a adăugat că decis să apeleze la opţiunea de ''Înlocuire Târzie a Sportivului'', aducându-l în echipă pe debutantul olimpic James Johnstone, care urmează să concureze alături de Adam Lambert şi Jarryd Hughes, în calificările la proba masculine de snowboard cros, programate joi.
Concurenta australiană Misaki Vaughan, înscrisă în proba de halfpipe a concursului feminin de snowboard, a fost, de asemenea, retrasă de la Jocurile Olimpice după ce a suferit o accidentare la cap în timpul antrenamentului de luni şi nu a trecut o evaluare a impactului la cap efectuată marţi, a adăugat AOC.
Nicio altă sportivă nu o va înlocui pe Vaughan, Australia urmând să fie reprezentată de Amelie Haskell şi Emily Arthur în calificările probei feminine de halfpipe, care se va derula miercuri.