Daniel Bîrligea a făcut subiectul unui transfer important pe finalul perioadei de mercato. Atacantul a ajuns sub formă de împrumut la Frosinone, iar Gigi Becali a primit 1,5 milioane de euro.
Mihai Stoica, concluzie amară după primele meciuri ale lui Bîrligea
Gigi Becali va încasa nu mai puțin de 1,5 milioane de euro pe împrumutul atacantului, sumă la care se pot adăuga alți 3,5 milioane de euro, asta dacă Frosinone va reuși să se mențină pe prima scenă a fotbalului italian.
De la momentul mutării, Daniel Bîrligea a adunat trei meciuri la Frosinone, însă fără a își trece numele pe tabelă. Întrebat despre atacant, Mihai Stoica a transmis faptul că îi va fi foarte greu. Motivul? Concurența acerbă pe post.
Totodată, oficialul FCSB a amintit de faptul că Frosinone a plătit mai mulți bani pe restul jucătorilor din atac, astfel că Bîrligea va trebui să fie mult, mult mai bun decât „adversarii” din centrul ofensivei.
„(n.r. Crezi că va reuși Daniel Bîrligea la Frosinone, în Serie A?) Sunt trei fotbaliști pe un singur loc. Pe doi dintre ei s-au plătit 20 de milioane de euro (n.r. Romano Schmidt – 8,5 milioane și Tomas Bobcek – 10,7 milioane).
Când tu ești împrumutat, și chiar dacă rămâne în Serie A Frosinone, pe tine se dau 5 milioane de euro, iar pe ceilalți 8,5 și 11, e clar că trebuie să fii mult, mult mai bun decât ceilalți ca să joci, mai ales că echipa joacă cu un singur atacant. Titularul (Antonio Raimondo, împrumutat de la Genoa) a dat două goluri în meciul trecut (n.r. 3-2 cu Venezia).
În Cupa Italiei, Bîrligea a jucat titular. Dan Petrescu a fost la meci, au jucat la Sassuolo, au fost eliminați la lovituri de departajare. În locul lui Bîrligea a intrat Bobcek, minutul 65. Și Dan Petrescu, om în a cărui judecată mă încred, a spus: ‘Mult mai bun Bîrligea decât Bobcek’. Problema e că nici Bobcek nu e titular”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Fanatik.







