Transferat în iarna lui 2024 la Tottenham, în Premier League, campionat ce se vede în exclusivitate pe VOYO, Radu Drăgușin nu a reușit să se impună, astfel că perioada de mercato ce tocmai s-a încheiat l-a găsit pe român la Fiorentina, sub formă de împrumut.
Radu Drăgușin, pe barcă înaintea ultimului meci din Serie A
Pe lângă concurența acerbă, Radu Drăgușin a avut parte și de o accidentare grea în perioada petrecută în Premier League, astfel că a făcut, cel puțin la prima vedere, pasul corect în momentul în care a semnat cu Fiorentina.
Serie A este campionatul în care cota românului a explodat, iar o revenire în Italia se anunța a fi de bun augur. Zis și făcut, Radu Drăgușin a evoluat ca titular în toate partidele disputate de Fiorentina.
Totuși, formația din Firenze a întâmpinat probleme în startul sezonului. Bilanțul din Serie A este unul negativ: o singură victorie și trei înfrângeri. Singurele trei puncte au fost obținute în runda precedentă, în partida cu Venezia.
Interesant este că Radu Drăgușin și colegii săi au ajuns pe stadionul Pier Luigi Penzo din Veneția cu barca. Imaginile s-au viralizat rapid în mediul online, în condițiile în care maniera de a ajunge la arenă a fost inedită.
Cum cele trei puncte au fost obținute în deplasare, Radu Drăgușin fiind integralist, se poate spune că plimbarea cu barca a fost „cheia succesului” pentru Fiorentina.