În vara anului trecut, oltenii au făcut o alegere foarte inspirată, în momentul în care l-au legitimat pe Assad Al-Hamlawi (25 de ani), plătind un milion de euro pentru aducerea sa din Polonia.

Craiova, ce lovitură! Cota starului echipei s-a dublat și urmează convocarea la națională

Echipele din Superliga noastră sunt „specialiste“ în a arunca bani pe apa sâmbetei. Dacă am lua la puricat lista fotbaliștilor străini, care au trecut prin campionatul intern în ultimii ani, ne-am lua cu mâinile de cap. Pentru că, din păcate, s-au perindat pe la noi foarte mulți jucători slabi.

În acest peisaj dezolant, Universitatea Craiova a dat o mare lovitură. În iulie 2025, oltenii l-au ochit pe atacantul Assad Al-Hamlawi, născut și crescut în Suedia, dar într-o familie de palestinieni. Craiova a acceptat să plătească suma de un milion de euro pentru transferul lui Al-Hamlawi de la Slask Wroclaw (Polonia). Aici, vârful de 1,88 de metri a avut 16 meciuri și 7 goluri. Un bilanț bun care a stat în spatele investiției făcute de Craiova.

Acum, la 14 luni după legitimarea lui Al-Hamlawi, șefii formației din Bănie au mari motive de satisfacție. Pentru că, în campania anterioară, Universitatea a realizat eventul cu contribuția importantă a lui Al-Hamlawi: 16 goluri și 4 pase de gol în 48 de meciuri.

Iar acum, vârful oltenilor e un nume foarte căutat pe piața transferurilor. Și câștigurile oltenilor nu se opresc aici.

Assad Al-Hamlawi, cotă dublată și în fața convocării la națională

În mercato de vară, Assad Al-Hamlawi s-a aflat pe lista mai multor cluburi din străinătate. Mihai Rotaru a rezistat însă tentației de a-l vinde. Asta și din dorința de a avea o echipă competitivă, în campionat, dar și în Conference League. Mai ales că Al-Hamlawi a început și acest sezon cu cifre bune: 4 goluri și 1 pasă de gol, în cele 12 partide de până acum.

Prestațiile reușite ale atacantului l-au adus în atenția naționalei Palestinei. Potrivit presei arabe, Al-Hamlawi va fi inclus pe lista selecționerului Ihab Abu Jazar pentru amicalele din septembrie și octombrie cu China, Turkmenistan și Tadjikistan.

Mai mult decât atât, pe site-ul transfermarkt.com, cota lui Al-Hamlawi s-a dublat față de momentul sosirii sale în campionatul românesc. La ultima evaluare a sursei citate, pe când jucătorul era la Slask Wroclaw, cota sa era de un milion de euro. Astăzi, după actualizarea din august 2026, Al-Hamlawi valorează două milioane de euro.