Diferența față de următoarea clasată, Napoli, este de 12 puncte cu cinci etape înainte de final, astfel că Inter poate deveni matematic campioană încă din etapa următoare. Echipa lui Cristi Chivu poate reuși chiar eventul, dacă va reuși să treacă de Como în semifinalele Coppa Italia, după 0-0 în tur (returul e programat pe 21 aprilie, LIVE pe VOYO).

Javier Zanetti (52 de ani), legenda lui Inter, în prezent vicepreședintele Interului, se arată încântat de performanța reușită de fostul său coleg, dar se gândește deja la viitor. În sezonul următor, Chivu va avea ca obiectiv și un parcurs cât mai bun în cupele europene, acolo unde echipa a dezamăgit în acest sezon, fiind eliminată în play-off-ul optimilor de micuța Bodo/Glimt (1-3, 1-2).

Cristi Chivu, misiune dificilă în sezonul următor: Champions League intră pe lista obiectivelor

În prezent, conducerea lui Inter se pregătește să-i ofere un nou contract lui Chivu după ce a impresionat în această stagiune. Noua înțelegere s-ar putea întinde până în 2029, iar salariul românului ar putea ajunge la patru milioane de euro, mult peste cel din prezent, de 2,5 milioane de euro.

Printre altele, Zanetti s-a arătat încântat de colaborarea cu Chivu, despre care a avut doar cuvinte de laudă în dialog cu presa italiană.

”Pentru mine, este ca un frate pentru echipa care a câștigat tripleta și sunt încântat. Are inteligență, pasiune, are sentimentul de apartenență față de culorile noastre și transmite asta băieților.

Cred că obiectivul Inter este să fie competitivă în toate competițiile. Anul acesta nu a mers bine, dar există condiția de a avea un parcurs bun în Liga Campionilor”, a spus Zanetti, potrivit TMW.com.

Ultimii ani din cariera lui Cristi Chivu sunt strânși legați de Inter Milano. Acolo și-a încheiat cariera de jucător și tot acolo a început să antreneze, trecând pe la toate grupele de juniori înainte de a prelua Parma, prima sa echipă de seniori.

După ce a reușit să salveze echipa de pe ”Tardini” de la retrogradare, Inter l-a adus pentru a-l înlocui pe Simone Inzaghi, iar bilanțul său este impresionant: în 51 de partide a reușit să câștige de 34 de ori, bifând și cinci rezultate de egalitate, dar și 12 înfrângeri.

Cum poate câștiga Inter titlul în etapa a 34-a

Programul următoarei runde programează partidele Napoli - Cremonese (vineri, 24 aprilie, ora 21:45), Torino - Inter (duminică, 26 aprilie, ora 19:00) și AC Milan - Juventus (duminică, 26 aprilie, ora 21:45).

Pentru ca trofeul să ajungă la Milano la capătul meciului de duminică, este nevoie de îndeplinirea mai multor condiții, potrivit calculelor hârtiei:

  • Inter să obțină o victorie în deplasarea cu Torino, rezultat cu care ar acumula 81 de puncte.
  • Napoli să se încurce pe teren propriu și să nu câștige confruntarea cu Cremonese. O remiză sau o înfrângere i-ar ține pe napoletani la maximum 67 de puncte, o diferență de 14 puncte fiind imposibil de recuperat în ultimele patru etape (12 puncte puse în joc).
  • Dacă AC Milan o învinge pe Verona în runda a 33-a, rivala din oraș are nevoie ca trupa rossoneră să nu câștige derby-ul cu Juventus. Dacă AC Milan face egal sau pierde cu Verona, un succes al lui Inter contra lui Torino face ca meciul milanezilor cu Juventus să nu mai conteze în lupta pentru titlu.

Cum arată clasamentul din Serie A: