S-au decis și au bătut palma: "Vrea să rămână la Inter pentru următorii 10 ani!"

S-au decis și au bătut palma: "Vrea să rămână la Inter pentru următorii 10 ani!" Serie A

Inter Milano este aproape să securizeze serviciile unuia dintre cei mai promițători jucători din echipa lui Cristi Chivu.

Pio Esposito (20 de ani), atacantul promovat de Cristi Chivu la prima echipă a lui Inter, a răsplătit încrederea românului și a avut parte de un sezon peste așteptări, chiar dacă are parte de o concurență acerbă în ofensivă: Lautaro Martinez, Marcus Thuram și Ange-Yoan Bonny.

Pio Esposito și Inter, o relație care va continua încă 10 ani, crede impresarul jucătorului

Convocat și la naționala de seniori a Italiei, Esposito a strâns 9 goluri și 6 pase decisive la Inter în acest sezon, iar atacantul lui Cristi Chivu a atras atenția mai multor cluburi de top din Europa, inclusiv lui Arsenal.

Cu toate acestea, atât Inter, cât și Esposito își doresc să continue colaborarea. Mario Giuffredi, impresarul atacantului, a avansat inclusiv un termen ambițios - nu mai puțin de 10 ani!

"Esposito este fericit la Inter. Atât băiatul, cât și clubul își doresc să rămână împreună pentru următorii 10 ani.

El va apărea pe piața transferurilor doar dacă va fi dorința lui Inter. Eu și Esposito nu ne dorim asta. Pentru mine, discuțiile despre un transfer în cazul său nu au început și nu vor începe niciodată. E fericit la Inter și aici vrea să rămână", a spus Mario Giuffredi, potrivit Calcio Mercato.

„Nu știu dacă aș fi rămas la Inter cu alt antrenor”

Într-un interviu acordat recent pentru Corriere della Sera, fotbalistul a explicat rolul pe care Chivu l-a avut în dezvoltarea sa și a lăsat de înțeles că nu ar fi avut același parcurs fără tehnicianul român.

Mai mult, pe durata discuției, tânărul atacant a scos telefonul și a arătat o fotografie veche alături de Chivu, din perioada în care evolua la juniori.

„Această poză, în care sărbătorim unul dintre golurile mele dintr-un derby U14 câștigat cu 3-1, arată de cât timp ne cunoaștem. Îi datorez mult pentru încrederea pe care mi-a acordat-o”, a spus Esposito.

„Nu știu dacă aș fi rămas la Inter cu alt antrenor. Probabil ar fi fost mai complicat. Chivu are o înclinație specială pentru jucătorii tineri și mă cunoștea deja foarte bine”, a adăugat atacantul.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!