Cele două formații se vor întâlni și peste câteva zile, pe 13 mai, în finala Coppa Italia, partidă ce va putea fi urmărită în direct pe VOYO.
Repetiție înainte de Coppa Italia! Nota primită de Cristi Chivu în Lazio - Inter: ”Bravo, extraordinar!”
Recent încoronată ”regină a Italiei”, Inter a învins-o la scor de neprezentare, 3-0, pe Lazio, în campionat.
Italienii de la TuttoMercatoWeb i-au acordat nota 7 lui Cristi Chivu pentru felul în care tehnicianul român a pregătit meciul cu Lazio, în ciuda faptului că Inter este deja campioana Italiei.
Următorul meci al lui Inter este tot împotriva lui Lazio, dar are o miză mult mai mare pentru tehnicianul român, care poate face event-ul. Cele două formații se vor duela în finala Coppa Italia, meci ce va fi transmis în direct pe VOYO.
Italienii au avut cuvinte de laudă la adresa românului și au remarcat că echipa lui Chivu nu ”s-a culcat pe o ureche” după triumful din campionat.
”Da, este echipa lui, nu există nicio îndoială. Cu sufletul și prin calitatea jocului. Un Inter frumos de privit, care creează faze interesante și care nu pare deloc sătul, în ciuda titlului câștigat acum șase zile. Bravo, extraordinar”, au scris jurnaliștii TuttoMercatoWeb.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News






























