Pleacă Dennis Man de la Parma? Victor Becali a spus totul

Dennis Man Parma Victor Becali Italia Dennis Man, atacant Parma / Foto: Imago Images
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 21 Februarie 2024, 14:21
Data actualizarii: Miercuri 21 Februarie 2024, 14:21

Dennis Man (25 de ani) continuă să impresioneze în acest sezon la Parma, liderul din Serie B.

Fosta câștigătoare a Cupei UEFA este la al treilea sezon în eșalonul secund, dar are șanse mari să promoveze în vară, fiind lider detașat după 25 de etape.

Chiar dacă a ajuns în atenția mai multor echipe importante, Dennis Man își dorește să-și prelungească actualul contract cu Parma, scadent în vara anului 2025.

Victor Becali a dezvăluit ce se întâmplă cu Dennis Man

Întrebat despre situația fostului jucător de la FCSB, impresarul Victor Becali s-a limitat să spună că nu se va lua nicio decizie în privința lui Dennis Man cel puțin până în vară.

„Ce situaţie? Nu există nicio situaţie. Ce zic italienii, zic italienii. În această perioadă nu se poate face nimic. Nici măcar cu Parma nu se poate face nimic”, a spus Victor Becali, potrivit AS.ro.

Dennis Man a fost transferat de Parma de la FCSB la începutul anului 2021, pentru 11 milioane de euro, în anul în care fosta câștigătoare a Cupei UEFA a retrogradat din Serie A.

Atacantul deține și acum recordul pentru cel mai scump transfer din istoria campionatului României, depășindu-i pe Nicolae Stanciu (9,7 milioane, la Anderlecht) și Vlad Chiricheș (9,5 milioane, la Tottenham).

Parma se situează pe prima poziție în al doilea eșalon al Italiei, cu 54 de puncte obținute după 25 de runde. 16 victorii, șase remize și trei eșecuri au înregistrat elevii lui Fabio Pecchia până în clipa de față.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!