Noul zid al lui Chivu la Inter! Cum a ajuns la Milano fundașul pe care îl laudă tot vestiarul

Noul zid al lui Chivu la Inter! Cum a ajuns la Milano fundașul pe care îl laudă tot vestiarul Serie A Cristian Chivu, antrenorul lui Inter Milano / Foto IMAGO

Manuel Akanji, fundașul sosit în vară de la Manchester City, s-a impus în timp record în defensiva lui Inter, devenind noul stâlp al apărării antrenate de Cristi Chivu.

Elvețianul a transformat un transfer care nu anunța nimic spectaculos într-o adevărată lovitură de maestru reușită de directorul sportiv Piero Ausilio.

Cu un fizic impresionant, o capacitate excepțională de a anticipa fazele și calități de lider, Akanji a ridicat imediat nivelul întregului compartiment defensiv, scrie calciostyle.it. Chivu l-a promovat fără ezitare în primul „11”, oferindu-i încredere totală. În meciurile cheie, de la derby-ul cu Juventus la confruntarea cu AS Roma, elvețianul a fost integralist, demonstrând o personalitate și un control ieșite din comun.

A spus „pas” rivalei AC Milan pentru a juca în Champions League

Venirea sa pe „Giuseppe Meazza” ascunde și o poveste interesantă. Inițial, Akanji a luat în calcul și o trecere la rivala AC Milan, însă perspectiva de a continua să joace la cel mai înalt nivel în Champions League l-a făcut să aștepte oferta nerazzurrilor. Plecarea neașteptată a lui Benjamin Pavard la Marseille a accelerat negocierile, iar Inter a reușit să-l aducă pentru doar 11 milioane de euro.

Impactul său a fost imediat recunoscut și în vestiar. Colegii îl laudă constant pe rețelele de socializare. „Mamma mia”, a scris Bastoni, în timp ce Barella l-a numit „un jucător demențial”.

Conducerea clubului se pregătește acum să achite cele 15 milioane de euro necesare pentru transferul său definitiv de la Manchester City în luna iunie. Într-o singură lună, elvețianul s-a transformat dintr-un pariu într-o certitudine absolută, iar Inter și-a găsit noul zid din apărare.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!