Fostul mijlocaș al lui Real Madrid este, în prezent, liber de contract după ce a evoluat în ultimul an la AC Milan, care a avut un sezon ratat în Serie A.
Gruparea de pe San Siro a schimbat antrenorul și l-a ”instalat” pe Ruben Amorim, fostul tehnician de la Manchester United, care l-a convins pe Modric să continue pentru încă un sezon la Milan.
Luka Modric și-a dat acordul! Rămâne la AC Milan
Jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat că Modric și-a dat acordul verbal pentru a semna un nou contract cu AC Milan. Este de așteptat ca anunțul să apară curând.
Câștigător al Balonului de Aur în 2018, Luka Modric a disputat 37 de meciuri în toate competițiile pentru formația italiană în sezonul precedent, marcând două goluri și oferind trei pase decisive.
Recent, Ruben Amorim a anunțat că va face tot posibilul pentru a-l convinge pe Luka Modric să-și continue șederea la AC Milan.
„Vreau ca Modric să rămână. Am vorbit cu Luka și, dacă va fi nevoie... mă voi duce personal să-l aduc! Îl vreau pe Modrić alături de noi în acest sezon”, a declarat Ruben Amorim, conform lui Fabrizio Romano.
Luka Modric este cotat la 3,5 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Trasfermarkt.com.