Ionuț Radu, în echipa etapei din Serie A! Notă uriașă obținută după meciul cu Roma

Ionut Radu AS Roma Cremonese Serie A Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 23 August 2022, 12:17
Data actualizarii: Marti 23 August 2022, 12:18

Ionuț Radu (25 de ani), portarul lui Cremonese, a făcut un meci excelent contra celor de la AS Roma, în runda a doua din Serie A, în ciuda faptului că echipa sa a pierdut, scor 0-1, pe Stadio Olimpico.

Radu a avut mai multe parade excelente. Unicul gol al meciului a fost marcat de Chris Smalling, în minutul 65, după un corner în care fundașul a rămas nemarcat în careul mic și l-a învins pe Radu cu o lovitură de cap.

Ionuț Radu, inclus în echipa etapei din Serie A

Site-ul de specialitate Sofa Score l-a inclus pe portarul român în echipa etapei a doua din Serie A, acordându-i o notă uriașă - 9. Singurul jucător din campionatul Italiei care l-a depășit în această rundă este Piotr Zielinski (9,1), mijlocașul lui Napoli, care a reușit două pase decisive în duelul cu Monza.

  • 10 parade a avut Ionuț Radu în meciul cu Roma, potrivit sursei citate

Cum arată echipa etapei din Serie A, conform Sofa Score

  • Portar: Ionuț Radu (Cremonese, 9)
  • Fundași: Denso Kasius (Bologna, 7,5), Chris Smalling (AS Roma, 8), Alessandro Bastoni (Inter, 8,3), Aleksa Terzic (Fiorentina, 7,8)
  • Mijlocași: Ismael Bennacer (AC Milan, 8,6), Lorenzo Pellegrini (AS Roma, 8,6), Piotr Zielinski (Napoli, 9,1)
  • Atacanți: Ruslan Malinovskyi (Atalanta, 7,9), Lautaro Martinez (Inter, 7,6), Kvicha Kvaratskhelia (Napoli, 8,1)

Și Jose Mourinho l-a lăudat pe Ionuț Radu

La finalul meciului de pe Olimpico, Jose Mourinho, antrenorul lui AS Roma, a felicitat-o pe Cremonese, iar despre Ionuț Radu a spus că a fost "fantastic".

"Felicitări lui Cremonese! În primele 20-25 de minute am avut șanse de a marca și de a închide meciul, însă nu am reușit. Am înfruntat o echipă bună, bine organizată și cu un antrenor de calitate. Nu a fost un meci simplu. Felicitări și arbitrului, și el a fost bun. 

Puteam să rezolvăm meciul din primele 20 de minute, dar s-au închis foarte bine. Radu a fost fantastic, iar atunci când o echipă favorită nu închide meciul îi este foarte dificil ulterior", a spus Jose Mourinho, citat de TMW.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!