Fostul atacant din „Ștefan cel Mare” urmărește cu atenție evoluția fostului său coleg de generație în Serie A. Ajuns la 45 de ani, Cristi Chivu domină campionatul italian, reușind să pună o distanță de șase puncte față de principala urmăritoare, Napoli, trupa pregătită de Antonio Conte. Chiar dacă „nerazzurrii” au cedat puncte în derby-urile de foc cu AC Milan (0-1) și Juventus (3-4), consistența arătată în restul sezonului îl face pe „Corb” să fie sigur pe forța liderului din Italia.

Atuul experienței pe Meazza

Inter vine după o etapă perfectă, în care a câștigat la limită cu Lecce, scor 1-0, grație reușitei lui Pio Esposito pe final, în timp ce Napoli s-a împiedicat pe teren propriu cu Parma (0-0).

„Un lucru fantastic, să ajungi antrenorul lui Inter Milano, pe primul loc, cu mari şanse de a câştiga campionatul. Inter e echipa cea mai omogenă, cea mai experimentată. Ar fi ceva fantastic pentru Cristi Chivu în special, dar şi pentru fotbalul românesc, de ce nu?”, a spus Dănciulescu, potrivit as.ro.

Performanța lui Chivu pe bancă amintește de perioada sa de glorie ca jucător pe „Giuseppe Meazza”, unde a cucerit nouă trofee, inclusiv tripla istorică din 2010 sub comanda lui Jose Mourinho.