Echipa antrenată de Cristi Chivu s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la Genoa, în timp ce AC Milan a remizat cu Sassuolo, 2-2, iar Napoli a pierdut surprinzător la Udinese, scor 0-1.

Pe „Luigi Ferraris”, nerazzurrii au început excelent. Yann Bisseck a deschis scorul rapid, în minutul 6, cu un șut la colțul scurt, iar Lautaro Martinez a dublat avantajul cu șapte minute înainte de pauză. 

Genoa, echipa patronată de Dan Șucu, a revenit în joc în minutul 68, prin golul înscris de Vitinha.

Fabio Cannavaro: „Ce credeau, că înainte a fost măcelar?”

Performanța echipei lui Cristi Chivu nu a trecut neobservată în Italia.

Fabio Cannavaro, campion mondial în 2006 și actual selecționer al Uzbekistanului, a vorbit deschis despre parcursul Interului și despre antrenorul român, într-un interviu acordat presei italiene.

„Inter este cea mai puternică echipă din Serie A. Iar în ceea ce-l privește pe Chivu, nu înțeleg de ce lumea e surprinsă. Am fost uimit de criticile la adresa lui, mai ales când am auzit că nu ar avea experiență. Ce credeau, că înainte a fost măcelar? Chivu respiră fotbal de la cinci ani. A fost jucător mare, a crescut în acest mediu și acum demonstrează că este un antrenor foarte bun. Foștii fotbaliști pot fi un mare plus pe bancă”, a declarat Cannavaro, citat de Nicolo Schira.

Pentru Cristi Chivu urmează acum Supercupa Italiei, competiție în care antrenorul român are șansa de a cuceri primul trofeu din cariera sa de tehnician. Inter va juca în semifinale împotriva Bolognei, iar meciurile se văd LIVE și în exclusivitate pe VOYO.

Supercupa Italiei îl poate umple pe Chivu de bani!

În semifinale, Napoli va întâlni AC Milan joi, 18 decembrie, de la ora 21:00, iar a doua zi, la aceeași oră, Bologna se va duela cu Inter Milano, meciul care marchează debutul lui Cristi Chivu în Supercupa Italiei. În caz de egalitate după 90 de minute, calificarea se va decide direct la loviturile de departajare, fără prelungiri. Finala este programată luni, 22 decembrie.

Gazdele saudite au pus la bătaie un pot total de 22,5 milioane de euro, potrivit „Calcio e Finanza”. Echipele eliminate în semifinale vor primi câte 2,4 milioane de euro, finalista învinsă va încasa 6,7 milioane, iar câștigătoarea trofeului va lua 9,5 milioane de euro. 

În plus, campioana poate ajunge la un total de aproximativ 11 milioane de euro, dacă va disputa și un meci amical cu deținătoarea Supercupei Arabiei Saudite, pentru care este prevăzut un bonus suplimentar de 1,5 milioane.

Inter a câștigat de opt ori Supercupa Italiei, la egalitate cu AC Milan. Competiția va fi transmisă în direct pe VOYO și în format LIVE VIDEO pe Sport.ro!