La momentul redactării acestui articol, nerazzurrii ocupă primul loc în Serie A, cu 58 de puncte, la opt lungimi peste rivala AC Milan.

În etapa a 25-a, Inter primește vizita lui Juventus, sâmbătă, de la ora 21:45, într-un duel care va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe Sport.ro.

Cristi Chivu, lăudat de rivali! Cum l-a descris Giuliano Giannichedda

Înaintea marelui meci, Giuliano Giannichedda, fost jucător al lui Juventus și Lazio, a analizat forma celor două echipe și a avut cuvinte de apreciere la adresa antrenorului român.

„Sunt cele două echipe care joacă cel mai bun fotbal. Juventus, dincolo de câteva remize, se descurcă foarte bine. Inter este cea mai puternică. La Inter, toți jucătorii au crescut puțin. Văd o regenerare. Zielinski surprinde pe toată lumea, Lautaro este mai implicat în joc”, a spus Giannichedda la TMW Radio.

Întrebat unde se vede cel mai clar munca lui Chivu, fostul mijlocaș a indicat latura mentală.

„Aspectul mental. Are competență și personalitate. Echipa este echilibrată. Joacă bine, dar pe teren există multă ordine. Fiecare își face perfect rolul. Văd un Inter puternic și organizat, iar meritul este al lui”, a declarat Giannichedda.

Fost internațional italian, cu 281 de meciuri în Serie A, Giannichedda a evoluat pentru Udinese, Lazio și Juventus, câștigând, printre altele, Cupa Italiei și titlul în Serie B cu torinezii.