Potrivit presei din Italia, Josep Martinez este favorit să devină noul titular al nerazzurrilor, după prestațiile solide din ultimele luni.
Chivu merge pe mâna lui Josep Martínez
Goalkeeperul spaniol a impresionat în meciurile în care a fost folosit, inclusiv în semifinala din Coppa Italia contra lui Como, iar conducerea clubului consideră că poate reprezenta soluția pe termen lung pentru postul de portar.
Conform Corriere dello Sport, Inter nu mai dorește să investească sume importante într-un alt goalkeeper în mercato-ul de vară și preferă să îi ofere încredere lui Josep Martínez.
Decizia are și o componentă financiară importantă. Oficialii lui Inter vor să păstreze un buget consistent pentru alte transferuri, în special pentru tentativa de a-l aduce pe Nico Paz, unul dintre marile obiective ale verii.
Yann Sommer, aproape de plecare
În același timp, Yann Sommer este foarte aproape de despărțirea de Inter și ar putea reveni în Elveția, după cum Sport.ro v-a prezentat aici.
Jurnaliștii de la Tuttomercatoweb susțin că experimentatul portar este așteptat să semneze cu FC Basel începând cu 1 iulie.
Ar fi o revenire specială pentru Sommer, care s-a format la Basel și a evoluat pentru club între 2003 și 2014.













