Sezonul slab al lui AS Monaco se apropie de final, iar clubul pregătește deja o vară cu schimbări majore. Formația din Principat, aflată pe locul #6 în Ligue 1, riscă să piardă mai mulți jucători de bază.

Akliouche, Camara și Balogun, doriți în Premier League

Cel mai important nume de pe lista plecărilor este Maghnes Akliouche. Mijlocașul ofensiv, cotat la aproximativ 50 de milioane de euro, a avut un sezon solid și a atras atenția unor cluburi precum Liverpool FC și Paris Saint-Germain. De interes rămâne și Tottenham Hotspur, care îl urmărește de mai mult timp.

Și Lamine Camara este aproape de despărțire. Mijlocașul de 22 de ani a intrat în vizorul cluburilor din Premier League, în special Liverpool FC și Newcastle United. Monaco ar putea încasa în jur de 30 de milioane de euro în schimbul său.

Folarin Balogun este al treilea nume important. Atacantul american, transferat de la Arsenal FC pentru 30 de milioane de euro, a avut un sezon mai bun după problemele medicale și poate genera un transfer profitabil în această vară.

Până atunci, AS Monaco va primi vizita locului #4 din Ligue 1, Lille. Cele două formații se vor duela astăzi, 10 mai, nu mai devreme de ora 22:00, în direct pe VOYO!