Transferat de FCSB de la Dinamo, unde a fost căpitan, Dennis Politic (26 de ani) nu a reușit să-l impresioneze pe Gigi Becali și a fost trimis la Hermannstadt sub formă de împrumut până la finalul acestui sezon, pentru a prinde mai multe minute.

Doar că fostul căpitan dinamovist a fost lovit de o accidentare în luna martie și a fost indisponibil în această perioadă. La conferința de presă, Dorinel Munteanu a anunțat că nu se mai bazează pe serviciile jucătorului pentru ultimele partide din acest sezon, astfel că acesta se va întoarce la clubul de care aparține.

Dorinel Munteanu a anunțat: Dennis Politic nu va mai juca la Heramnnstadt

Astfel, Dennis Politic se va întoarce la FCSB. Rămâne de văzut ce decizie va lua Becali în privința sa, în condițiile în care patronul campioanei a anunțat mișcări serioase de trupe în această vară.

„Știm cu toții problemele lotului pe care le-am avut de săptămâni bune. Karo și Politic nu intră în calculele mele pentru acest joc. Politic cred că nici până la final nu mai pot să mă bazez pe el.

La Karo este posibil, dar și la el sunt semne de întrebare. Mergem cu 18 jucători de câmp plus trei portari, facem deplasarea la București. Dar indiferent cine va începe jocul sau cine va intra pe parcurs, trebuie să aibă un singur obiectiv: să avem recunoștință față de acest club, să avem recunoștință de suporteri, de orașul pe care îl reprezentăm și să facem tot posibilul să câștigăm acest joc.

Nu va fi greu... nu va fi ușor, va fi un meci extrem de greu, poate cel mai greu joc din campionat, pentru că factorul mental va juca un rol esențial. Și trebuie să fim conectați, să avem răbdare, să fim calmi și să plecăm cu toate cele trei puncte”, a spus Dorinel Munteanu, la conferința de presă.

Dennis Politic a fost cel mai scump transfer al FCSB-ului din perioada de mercato din vară. Gigi Becali a plătit în schimbul fostului căpitan dinamovist suma de 970.000 de euro.

La Sibiu, Politic a bifat doar opt partide, fără prea mari realizări. A reușit să bifeze un singur assist pentru echipa sa.