Deși a condus cu 2-0 la Torino, Inter a trăit periculos în a doua parte a meciului. Gazdele au revenit și au forțat chiar victoria pe final.

Ce a spus Cristi Chivu după Torino - Inter 2-2

În ciuda acestui pas greșit, Inter e la un pas de titlu. Elevii lui Cristi Chivu pot deveni matematic campioni în runda următoare, când Inter primește vizita celor de la Parma. Chiar fosta echipă a lui Chivu.

"Există o anumită dezamăgire pentru că am avut meciul în mână, dar am suferit în asaltul lor final, când au arătat mai multă energie. Primul gol ne-a speriat, iar al doilea a venit ca o consecință. Am încercat să facem 3-2, dar în anumite meciuri riști să pierzi.

Să le dăm meritele celor de la Torino, care nu au renunțat niciodată și ar fi putut chiar să preia conducerea pe final. Nu este niciodată ușor să mergi pe anumite stadioane într-un anumit moment al sezonului, după ce ai depus atât de mult efort. 

Poate ești condus cu 2-0 și crezi că totul este ușor, că ai totul sub control, lovești când trebuie, apoi primești golul de 2-1 din cauza unei greșeli la ieșirea din careu și apar temerile, începe lupta de uzură. Apoi apar faze nefavorabile și suferi o revenire care putea să se termine și mai rău.

Mai avem nevoie de trei puncte și trebuie să rămânem concentrați. Am avut un sezon excelent, cu 25 de victorii și peste 100 de goluri marcate. Nu a fost ușor, dar jucătorilor li se datorează tot ce am reușit", a declarat Cristi Chivu, după meciul Torino - Inter.

Inter, la trei puncte de titlu

”Nerazzurrii” au condus cu 2-0 la Torino, după golurile marcate de Marcus Thuram (minutul 23) și Yann Bisseck (minutul 61). Gazdele au micșorat diferența în minutul 70 (Giovanni Simeone), au egalat în minutul 79 (Nikola Vlasic), și chiar au fost aproape să dea lovitura pe final. Yann Sommer a avut o intervenție precisă.

Pentru Inter urmează meciul cu Parma de duminică, 3 aprilie, ora 21:45. Meciul va conta pentru etapa #35 din Serie A și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe Sport.ro și Facebook Sport.ro.

Dacă va câștiga duelul cu Parma, Cristi Chivu va deveni campion cu Inter în Serie A. El a mai câștigat titlul cu Inter și din postura de jucător, în 2008, 2009 și 2010.