Cristi Chivu a debutat excelent pe banca lui Inter în Serie A, în urma victoriei cu 5-0 în fața lui Torino.

Antrenorul român a obținut prima victorie din acest sezon din Italia, iar Inter este una dintre formațiile care se bat la titlu în Italia.

Antonio Conte: „Au fost constant acolo”

Antonio Conte, antrenorul lui Napoli, a fost întrebat despre rivalele la titlu din sezonul 2025/2026 din Serie A și a dat de înțeles că se va bate cu Interul lui Chivu, dar și cu Juventus și AC Milan. 

Antrenorul italian nu a vrut să spună că echipa sa este favorită la câștigarea titlului, chiar dacă Napoli este campioana Italiei.Min. 98: Ocazie pentru Celtic! Nygren a trimis în forță, dar portarul Anarbekov a respins.

„Va fi un campionat foarte echilibrat. Mă aștept ca cei trei mari să revină. Pentru Inter, nu este o revenire, de fapt. S-au descurcat foarte bine anul trecut și au fost constant acolo ani de zile, cu sezoane puternice.

Juventus și Milan au loturi valoroase, echipate pentru a performa bine, Vom încerca să facem tot posibilul și apoi vom trage concluziile. Nu este o bătălie între mine și Allegri, sunt douăzeci de echipe și toate sunt una împotriva celeilalte. Va fi un campionat palpitant și echilibrat. Fiecare va trebui să-și facă partea”, a explicat Antonio Conte într-un interviu acordat pentru Sky Sport.