Ziua in care sportul a invins huliganismul! HCM 23-27 Veszprem! Vezi VIDEO

SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 28 Martie 2010, 18:20
Data actualizarii: Duminica 28 Martie 2010, 18:53

Atmosfera superba la HCM - Veszprem, unde 2000 de oameni i-au cantat numele lui Marian Cozma, iar cele doua echipe au jucat in memoria fostului handbalist roman.

RETURUL Veszprem - HCM, sambata LIVE la Sport.ro si www.sport.ro 18:15

Meciul a inceput cu un moment emotionant. 2000 de oameni au scandat "Marian Cozma", iar tatal fostului handbalist a dat lovitura de start a partidei.

Echilibrul a dominat tabela in primele minute, dar treptat, oaspetii au pus stapanire pe joc, avand un avantaj constant de 1-2 goluri (5-7, min. 12). HCM nu s-a lasat, egaland rapid, 7-7 (min. 14), dar a suferit si o pierdere importanta, cand Toma a fost tamponat puternic de Sulici, primind ingrijiri chiar pe teren. Golgeterul campioanei Romaniei a fost scos pe brate de Adzici, dar a revenit pe teren dupa opt minute. Totusi, MKB Veszprem a ramas la "timona" pana la pauza (8-11, min. 24), iesind la vestiare in avantaj, 9-12, dupa o prima repriza mai saraca in goluri, in care s-a pus accentul mai mult pe aparari extrem de agresive.

La reluare, constantenii au recuperat rapid din diferenta, 12-13, in doar doua minute. A urmat golul egalarii, marca Toma, cand HCM era in doar patru jucatori de camp, dar ungurii au replicat la randul lor, 13-15 (min. 37). Egalitatea persista pe tabela si in minutul 43, 17-17, cand s-a petrecut faza meciului. Extrema George Buricea, "libero" in faza de atac, nu a mai avut timp sa mearga la schimbare, fiind obligat sa treaca in poarta, in locul lui Stanescu. Buricea a reusit sa apere sutul pe contraatac al extremei stanga Gergo Ivancsik, fiind aplaudat la scena deschisa.

Partida a continuat sub semnul echilibrului, cu MKB avand insa un pas in fata tot timpul (19-20, min. 52). HCM a facut eforturi sa se mentina in joc, dar nu a reusit sa preia conducerea, cedand un meci plin de spectacol, pe placul fanilor, dar care s-a incheiat cu un rezultat deloc optimist pentru campioana Romaniei, in perspectiva calificarii in sferturile Ligii Campionilor.

Marcatori:

HCM – Toma 9 goluri, Csepreghi 4, Baiceanu 2, Buricea 2, Sabou 2, Sadoveac 1, Muresan 1, Adzici 1, Schuch 1.

Veszprem – Gulyas 4 goluri, G. Ivancsik 4, Sulici 4, Terzici 4, Eklemovici 3, Korazija 2, Sesum 2, Perez 2, Vilovski 1, T. Ivancsik 1.

La meciul de la Buzau au asistat si componentele nationalei de handbal feminin, care se pregatesc pentru dubla mansa cu Ucraina, din preliminariile CE din 2010.

Castigatoarea dublei manse se va califica in sferturile de finala ale Ligii Campionilor, programate tot in sistemul tur-retur, intre 21-25 aprilie (turul), respectiv 28 aprilie-2 mai (returul).

BURICEA: "NE DAM VIATA PE TEREN LA VESZPREM"

"Imi pare rau ca nu am cistigat meciul. Sint foarte masivi si foarte duri, iar arbitrajul le-a permis intrarile mai dure. Nu pun infringerea pe seama arbitrajului, dar Veszprem nu avea nevoie de arbitraj. Putem spera la un meci foarte bun si ne vom da viata pe teren",
a spus George Buricea la Sport.ro

RETURUL dintre Veszprem si HCM este sambata LIVE VIDEO la Sport.ro si www.sport.ro la 18:15

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!