Caz incredibil, înainte de debutul României, la Mondialul de handbal feminin. Pentru că ce a putut să se întâmple, la Rotterdam (Olanda), unde vor fi găzduite meciurile noastre din cadrul grupei A, e de neconceput, la acest nivel.
Partida era programată să înceapă de la ora 19:00, ora României. Nu s-a întâmplat însă așa, fiind nevoie de o amânare de zece minute. Motivul? Delegația noastră a ajuns cu întârziere, la arena Rotterdam Ahoy. Inițial, s-a spus că autocarul României a rămas blocat în trafic. Ulterior, a apărut o altă variantă, la fel de șocantă: șoferul autocarului ar fi greșit drumul!
Indiferent de motivul care a cauzat această situație, toată povestea e de noaptea minții pentru o întrecere internațională de acest nivel.
După ce povestea a ajuns în toată presa, Federația Română de Handbal (FRH) a venit cu niște precizări pe Facebook.
„Partida dintre Echipa Națională a României și reprezentativa Croației, programată pentru astăzi, la ora 19:00, în cadrul Campionatului Mondial, va avea un start întârziat cu aproximativ 10 minute. Motivul întârzierii îl reprezintă o deviere neprevăzută de la traseu a autocarului care transporta echipa României către sală, ceea ce a dus la sosirea întârziată a delegației noastre. Mulțumim fanilor pentru înțelegere și susținere. Jucătoarele noastre sunt pregătite să înceapă competiția cu determinare și încredere. Hai, România!“, a explicat FRH.
Programul României la Campionatul Mondial din 2025
- 27 noiembrie, ora 19:00 - România - Croația
- 29 noiembrie, ora 19:00 - România - Japonia
- 1 decembrie, ora 21:30 - Danemarca - România
Lotul echipei României
Portari:
Yuliya Dumanska (CS Minaur Baia Mare), Bianca Curmenţ (Corona Braşov), Elena Şerban (Dunărea Brăila);
Extreme dreapta:
Sonia Seraficeanu (CS Gloria Bistriţa), Mihaela Mihai (CSM Bucureşti);
Extreme stânga:
Gabriela Dumitraşcu (Corona Braşov), Eva Kerekes (Gloria Bistriţa);
Interi:
Sorina Grozav (Corona Braşov), Maria Skrobic (CS Rapid Bucureşti), Alicia Gogîrlă (SCM Craiova);
Centri:
Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Alisa Boiciuc (Corona Braşov), Andreea Cristina Popa (Dunărea Brăila), Elena Roşu (Dunărea Brăila), Cristina Laslo (Gloria Bistriţa);
Pivoţi: