VIDEO EXCLUSIV Recital spre Mondial: România - Portugalia 35-20, în turul play-off-ului pentru CM. Denisa Șandru a făcut minuni în poartă, atacul a funcționat perfect

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 08 Aprilie 2023, 18:47
Data actualizarii: Sambata 08 Aprilie 2023, 18:47

Meciul a fost ÎN DIRECT pe PRO ARENA și VOYO . Returul play-off-ului are loc miercuri 12 aprilie. 

România - Portugalia 35-20 (19-12)

Sorina Grozav a fost cea mai bună marcatoare a României, cu șapte goluri din zece aruncări, urmată de Dincă (șase din opt) și Cristina Neagu (șase din nouă aruncări). 

Elevele selecționerului Florentin Pera s-au detașat treptat pe tabelă după ce la pauză aveau un avans de șapte lungimi. Cu Denisa Șandru în zi de grație și cu o defensivă care nu a lăsat niciun culoar liber mai ales în actul secund, România a făcut un meci perfect după ce în primele 10 minute a citit strategia pe care mizează Portugalia. 

În celelalte meciuri din play-off se confruntă Polonia – Kosovo 36-22 în tur, Turcia – Serbia 24-33, Slovacia – Croaţia 23-25, Elveţia – Cehia 31-32, Austria – Spania, Islanda – Ungaria, Italia – Slovenia, Macedonia – Ucraina şi Germania – Grecia.

Campionatul Mondial va avea loc în premieră în trei ţări, Danemarca, Suedia şi Norvegia, între 29 noiembrie – 17 decembrie, cu 32 de echipe naţionale la start. Europa are 16 locuri alocate, iar şase dintre acestea sunt deja ocupate de echipele naţiunilor gazdă, cărora li se alătură Muntenegru, Franţa şi Olanda, în urma clasărilor la CE2022.

România - Portugalia 35-20
 

Final de meci! România e cu un pas la Campionatul Mondial!

Min.59 România - Portugalia 35-20 Meciul se încheie cu o parară a Denisei Dedu Șandru, care a ajuns la un total de 18 intervenții. 

Min.58 România - Portugalia 33-20 Bazaliu aruncă violent!

Min.52 România - Portugalia 30-17 Neagu și Grozav sunt cele mai bune marcatoare ale României, cu câte șase goluri fiecare. 

Min.48 România - Portugalia 29-15 Cu o minge liftată, Seraficeanu mai pune un strop pe avansul României, care se distanțează la 14 lungimi!!

Min.47 România - Portugalia 28-15 Dincă marchează de la mare distanță, cu aruncare lobată, în poarta goală. 

Min.45 România - Portugalia 27-15 Sorina Grozav nu iartă de la 7 metri. 

Min.43 România - Portugalia 26-15 Seraficeanu fructifică un contraatac purtat în mare viteză. 11 goluri avans pentru tricolore - cea mai mare diferență înregistrată până acum. 

Min.39 România - Portugalia 24-14 Sorina Grozav, fiica celebrei Mariana Tîrcă, pune pe picior greșit apărarea oaspetelor și înscrie cu lejeritatea caracteristică marilor handbaliste. 

Min.35 România - Portugalia 23-13 Ana Maria Tănasie înscrie din nou și România se distanțează la zece goluri. Portughezele nu mai găsesc soluții să spargă blocul defensiv pus la punct de Florentin Pera. 

Min.33 România - Portugalia 22-13 Șandru se întinde și apără o aruncare de la 7 metri executată de Rodrigues Sabino.

Min.32 România - Portugalia 21-13 Oaspetele deblochează tabela, dar urmează două goluri înscrie de Tanasie și Cristina Laslo.

A început a doua repriză! România pornește în actul secund cu un avans consistent!

România - Portugalia 19-12, la pauză 

Min.30 România - Portugalia 19-12 PAUZĂ! A fost o repriză în care mecanismul lui Pera a funcționat la turație maximă. Linia de 9 metri a fost susținută de extreme, foarte mobile azi, dar a impresionat și jocul cu pivotul.

  • 19 din 30 de aruncări a înscris România în prima repriză
  • 12 din 14 de aruncări a marcat Portugalia în prima repriză

Cristina Neagu a marcat șase goluri în primele 30 de minute din opt aruncări, în timp ce Nicoleta Dincă a punctat de patru ori din șase aruncări. De partea cealaltă, cea mai bună marcatoare a Portugaliei a fost Da Silva Lima, patru reușite din cinci încercări.

Min.29 România - Portugalia 19-12 Nimeni și nimic nu o poate opri pe Cristina Neagu în meciul de la Pitești! Interul de CSM București paralizează întreaga defensivă a oaspetelor și aruncă violent pentru a închide tabela la pauză: 19-12, un avantaj consistent pentru jucătoarele pregătite de Florentin Pera. 

Min.28 România - Portugalia 18-12 Crina Pintea ia prim-planul pe semicerc, face o încercare de piruetă și înscrie cu o aruncare pe la spate.

Min.26 România - Portugalia 17-11 Yulia Dumanska apără o aruncare de la 7 metri.

Min.25 Cristina Neagu se înalță și trimite un trasor direct în vinclu! 17-11

Min 12 Cristina Neagu punctează pentru 16-8! România defilează la Pitești.

Min 14 România este în avantaj! Badea înscrie pentru 10-6!

Min 6: Eliza Buceschi ratează de la șapte metri! Scorul rămâne 3-3.

Min 1: A început partida! Sala din Pitești e înțesată de fani ai României!


Știrea inițială:

Lotul convocat de Florentin Pera pentru dubla cu Portugalia

portari: Yuliya Dumanska (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea), Denisa Şandru (CS Rapid Bucureşti);

extreme dreapta: Alexandra Badea (CS Rapid), Sonia Seraficeanu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud);

extreme stânga: Nicoleta Dincă (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Ana-Maria Tănasie (CS Minaur Baia Mare);

  • Campionatul Mondial de handbal feminin din 2023 va avea loc în perioada 29 noiembrie-17 decembrie 2023 și va fi organizat de Danemarca, Norvegia și Suedia.

"România este singura echipă care s-a calificat la toate Campionatele Mondiale, lucru care ne responsabilizează pentru această dublă cu Portugalia. Nu va fi un meci ușor. Recent, Portugalia a demonstrat că este capabilă de surprize. A învins Spania și acest lucru trebuie să ne dea de gândit.

Trebuie să abordăm acest meci cu maximă seriozitate și atenție, să dăm tot ce e mai bun și să încercăm încă din primul meci să ne asigurăm o oarecare liniște pentru meciul retur.

Ne bucurăm că s-au vândut toate biletele. Vom avea în spatele nostru peste 4000 de spectatori. E un lucru extraordinar faptul că publicul este alături de noi. Trebuie să ne facă să dăm tot ce avem mai bun din noi, să jucăm la potențial maxim și să obținem o victorie cât mai concludentă", a spus Florentin Pera.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!