Florentin Pera a dat ultimele detalii despre starea de sănătate a Cristinei Neagu. România - Chile se joacă pe 1 decembrie, la CM de handbal 2023

Cristina Neagu CM de handbal 2023 Cristina Neagu accidentare echipa nationala a romaniei Florentin Pera Handbal
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Marti 28 Noiembrie 2023, 14:40
Data actualizarii: Marti 28 Noiembrie 2023, 14:59

Naționala României a plecat marți în Danemarca la CM de handbal feminin. Turneul final e găzduit de Danemarca, Suedia și Norvegia. 

  • Competiţia este găzduită de Danemarca, Norvegia şi Suedia (29 noiembrie - 18 decembrie), iar tricolorele vor juca în Grupa E, la Herning, cu Chile (1 decembrie), Serbia (3 decembrie) şi Danemarca (5 decembrie).
  • Echipa României este singura din lume care a evoluat la toate ediţiile Campionatului Mondial.

Florentin Pera a vorbit despre starea de sănătate a Cristinei Neagu, interul stânga al naționalei. Căpitanul tricolorelor nu s-a antrenat în ultimele săptămâni din cauza problemelor medicale, iar prezența ei la CM din decembrie a fost pusă semnul întrebării. Selecționeul Florentin Pera a anunțat marți că Neagu face deplasarea la turneul final. 

"Cristina Neagu în acest moment este într-o perioadă de recuperare, nu a făcut niciun antrenament cu echipa. S-a antrenat separat. A facut ieri o infiltrație chiar a fost plecată din cantonamnetul echipei la București special pentru a face acest control și infiltrația. Stafful medical face toate eforturile pt a o recupera. 

Va fi dificil pentru Cristina. Ea nu a făcut niciun antrenament de două saptămâni. Chiar dacă va începe în urmatoarele zile competiția, ea are nevoie de puțin timp, de reacomodare. Dar e o jucătoare foarte valoroasă, e liderul echipei naționale, caăpitanul echipei naționale, este o pierdere mare pentru echipa noastră, pe lânga Sorina Grozav, care e însărcinată.

Sper ca ea măcar în a doua parte a competiției, în grupele principale, să poată intra și saă ajute naționala pentru a-și realiza obiectivul. Cristina își dorește să incheie (cariera) cu o calificare la Jocurile Olimpice. E foarte important ca ea să fie în grupa principală, pentru că vor fi meciuri de foc, fiecare meci va fi ca o finală acolo și avem nevoie de experienta si de valoarea ei. 

Vreau să cred că echipa se va ridica la nivelul așteptărilor suporterilor, sunt convins că vom avea mulți români în tribună", a declarat selecționerul Florentin Pera, într-un interviu înaintea plecării spre Campionatul Mondial. 

  • Cristina Neagu a cucerit de patru ori titlul de cea mai bună jucătoare a lumii. 

Interul stânga a adunat mai mutle trolfee: de cinci ori desemnată Interul stânga al echipei ideale din Liga Campionilor; de cinci ori a fost Cea mai bună jucătoare de handbal din România; de trei ori a fost Interul stânga al echipei ideale la Campionatul European; două medalii de bronz cu echipa naţională la Campionatul Mondial şi la cel European; Cea mai bună jucătoare (MVP) la Campionatul Mondial; de două ori a fost Cea mai bună jucătoare (MVP) la Cupa Mondială. Mai are în palmares un trofeu al Ligii Campionilor EHF, şase Ligi Naţionale, patru titluri de golgheter în Liga Campionilor, Campionatul Mondial şi Campionatul European.

Lotul naționalei de handbal

* Diana Ciucă, Iulia Dumanska, Daciana Hosu (portari)

* Nicoleta Dincă, Alexandra Dindiligan (extreme stânga)

* Bianca Bazaliu, Cristina Neagu, Claudia Paşcan (interi stânga)

* Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Andreea Popa (centri)

* Daria Bucur, Alicia Gogîrlă (interi dreapta)

* Alexandra Badea, Sonia Seraficeanu (extreme dreapta)

* Nicoleta Balog, Lorena Ostase şi Crina Pintea (pivoţi)

Grupa E

Danemarca

România

Serbia

Chile

1 decembrie: România - Chile, ora 19:00, Danemarca - Serbia, ora 21:30

3 decembrie: România - Serbia, ora 19:00, Chile - Danemarca, ora 21:30

5 decembrie: Serbia - Chile, ora 19:00; Danemarca - România, ora 21:30

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!