Sport.ro a stat de vorbă cu Daniela Trandafir, antrenoarea care i-a fost alături Anei în primii ani de gimnastică, la CSS Focșani.
Vizibil afectată, Daniela Trandafir a vorbit despre impactul psihologic uriaș al situației. Antrenoarea speră ca lucrurile să se încheie rapid și gimnastele să poată merge mai departe.
Interviu cu Daniela Trandafir, antrenoarea care i-a ghidat primii pași gimnastei
Cum ați primit vestea?
Părerea mea este că este foarte urât ce se întâmplă. Gândiți-vă la un copil care ajunge la Jocurile Olimpice, la perfecțiune, la un grad înalt de dificultate și de pregătire, atât fizică, cât și psihică – atât sportivul, cât și antrenorul.
Acolo te aștepți ca lucrurile să fie clare și cât mai aproape de perfecțiune, fără ambiguități la ceea ce înseamnă munca. Muncă de ani de zile și zeci de mii, sute de mii, milioane de repetări pe fiecare element pe care îl vedem noi pus în practică la fiecare competiție.
Este un șoc emoțional…
Este traumatizant! Este urât! Gândiți-vă la Ana Maria. Ia medalia, „dă-te jos!”, nu-i medalia. Iar ia medalia, iar nu e medalia. Gândiți-vă că vorbim despre un sportiv care a muncit foarte mult. Gândiți-vă la acest copil. Este doar un copil. Și ea, și americanca, sunt doar două copii!
Din punctul meu de vedere, s-a ajuns foarte urât și foarte departe. Iar se face recurs, iar au revenit la tribunalul din Elveția, unde vor lua iarăși fiecare detaliu de la capăt, fiindcă s-au trecut cu vederea anumite aspecte.
- Daniela Trandafir și Cezar Stoica, alături Ana Maria Bărbosu și Iulia Trestianu
„Nu există rivalitate între cele două. Sunt două fetițe foarte muncite!”
Eu sper să se rezolve cât mai repede și să fie lăsate fetele să își vadă de viața lor, de cariera lor și cumva să fie apreciate și aplaudate pentru ceea ce au făcut. Ele nu sunt vinovate, nici antrenorii. Ce s-a întâmplat acolo era bine să nu se întâmple și e bine să nu se mai întâmple, fiindcă cu siguranță va rămâne un semn de întrebare și la viitoarele Jocuri Olimpice pentru toți ceilalți sportivi și antrenori.
Până acum noi mergeam spre ceva sigur, ceva clar, ceva 100%, spre perfecțiune. Lucrurile să fie cât mai bine finisate, așezate și la locul lor.
Nu există rivalitate între cele două. Sunt două fetițe foarte muncite, foarte ambițioase, care s-au autodepășit, care au încredere în persoanele din jurul lor și au făcut ceea ce le place, iubesc și au pregătit de ani de zile. Este vorba de ceilalți… (n.r. – îi tremură vocea). De ceilalți…
Ați reușit cumva să luați legătura cu Ana?
Într-adevăr, mai vorbim. Dar acum este într-o perioadă foarte aglomerată, cum bine știți, este la Stanford, cu foarte multe competiții. Pe lângă acestea, sunt și examene, este în sesiune, deci programul este foarte bine conturat, foarte bine detaliat pe fiecare minut și fiecare perioadă a zilei și îmi doresc să rămână concentrată, să rămână atentă pe tot ce se întâmplă acolo, fiindcă este o experiență inedită și este doar datorită ei că poate trăi aceste momente ale vieții.
Cred că asta trebuie să facă: să se concentreze pe ceea ce are de făcut. Să sperăm că, cu voia lui Dumnezeu, se vor liniști lucrurile și vom începe iar să avem încredere în sportul ăsta pe care îl iubim.
Ana este o fetiță foarte ambițioasă, atentă la tot ce se întâmplă în jurul ei și are nevoie de susținere și de toată energia bună din univers, de toată susținerea noastră care chiar o iubim sincer. Să sperăm că lucrurile cu medalia, care sunt un lucru traumatizant, au afectat și alte sportive și alți antrenori care nu au fost în această situație. Te gândești: „De ce s-a întâmplat? De ce la acest nivel?”
„Ana Maria a călcat în sală la 5 ani. Eu aveam șase ani și jumătate”
Și astfel se creează un precedent…
Sperăm să nu! Sperăm să nu, pentru că e vorba de foarte multă muncă, foarte multe sacrificii, foarte multe vise. Cu siguranță va rămâne un gust amar la ceea ce s-a întâmplat.
Lumea uită că în universul gimnasticii calci în sală la o vârstă fragedă.
Da!
Dumneavoastră vă amintiți când ați făcut primul pas? La ce vârstă?
Ana Maria a călcat în sală la 5 ani. Eu am început mai târziu, eram mai „bătrânică”, aveam șase ani și jumătate.
- Poză de colecție cu Daniela Trandafir. Foto: Monitorul de Vracea
La șase ani ar trebui să culegi flori și să prinzi fluturași pe câmp…
Prindeam și fluturași (n.r. – îi tremură vocea). Alergam și după alte chestii, dar mi-a plăcut foarte mult și gimnastica, cum îmi place foarte mult și acum. Iubesc mult copiii, și fiecare realizare, și fiecare pas, și fiecare bucurie, și fiecare competiție, fie ea reușită sau nereușită. Este ceva frumos. Și foarte greu de realizat.
Poate pare ușor sportul acesta când îl primești de la televizor, dar nu este deloc. La noi contează foarte mult fiecare privire, fiecare gest, fiecare atitudine, pe lângă salturile pe care le vedeți dumneavoastră.
Se începe de la o vârstă fragedă, unde se formează caractere, personalitate, unde poate descoperim abilități ale noastre de care nu știam că suntem capabili.
Vă mulțumesc!
Tot ce înseamnă Ana, tot ce înseamnă eu, tot ce înseamnă gimnastica, este ceva foarte frumos. Ceva ce ar trebui să rămână frumos. Și eu vă mulțumesc!
Născută pe 10 octombrie 1983, la Focșani, Daniela Trandafir a început gimnastica la CSS Focșani, iar în 1997 a fost selecționată la lotul național de junioare de la Deva.
În același an, a concurat împotriva Germaniei, unde a ocupat locul 6 la individual compus. Un an mai târziu, a concurat la Campionatele Europene de Juniori de la Sankt Petersburg și la International Team Championships. Cariera sa competițională s-a încheiat însă rapid, în 1999, când a părăsit lotul național.
După retragere, Daniela Trandafir a ales drumul antrenoratului și a fost implicată în pregătirea mai multor gimnaste de top, printre care și Ana Maria Bărbosu, alături de antrenori precum Patrick Kiens, Daymon Jones, Lucian Sandu și Gina Gogean.
